FREAMĂT DE CODRU
Tresărind scînteie lacul
Şi se leagănă sub soare ;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi acult de la răcoare
Pitpalacul.
Din izvoare şi din gîrle
Apa sună somnoroasă ;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvîrle.
Cucul cîntă, mierle, presuri -
Cine ştie să le-asculte ?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atît de multe
Înţelesuri.
Cucu-ntreabă : - Unde-i sora
Viselor noastre de vară ?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zînă să răsară
Tuturora.
Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Şi de braţe sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dînsa.
Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare ?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi,
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul ?
Am răspuns : - Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine !
Singuri, voi, stejari, rămîneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.
Ce frumos era în crînguri,
Cînd cu ea m-am prins tovarăş !
O poveste încîntată
Care azi e-ntunecată...
De-unde eşti revino iarăşi,
Să fim singuri !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...