Poezia La Moartea Principelui Ştirbey de Mihai Eminescu

                                     
LA MOARTEA PRINCIPELUI ŞTIRBEY

                                   
Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cîntarea-i plîngătoare lumea mişcă lumea cheamă,
Precum mişcă vîntu-n cîntec faţa  mării de senin.


                                   
Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurînd,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ...



                                  
A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gînd,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cupride,
Decît cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormînt.


    
Cine-i acvila ce cade? Cine-i stînca ce se sfarmă ?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi ?
Cine-i tunetul ce moare umplînd lumea de alarmă ?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştibey !...