LA MOARTEA PRINCIPELUI ŞTIRBEY
Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cîntarea-i plîngătoare lumea mişcă lumea cheamă,
Precum mişcă vîntu-n cîntec faţa mării de senin.
Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurînd,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ...
A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gînd,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cupride,
Decît cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormînt.
Cine-i acvila ce cade? Cine-i stînca ce se sfarmă ?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi ?
Cine-i tunetul ce moare umplînd lumea de alarmă ?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştibey !...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...