Poezia Am Pus Sofa La Fereastră de Mihai Eminescu

AM PUS SOFA LA FEREASTRĂ


Am pus sofa la fereastră -
Luna trece blondă-tristă,
Stele curg strălucitoare -
Mîndra capu-n mîni și-ascunde.


Și -apoi și-l ascunde-n perini,
Într-un colț al sofei roșii roșii ;
Aurul moale se desface
Curge pe grumazul alb.


Și de ce-și ascunde fața
Dulce, jună, fericită,
Oh, ar vrea să rîdă de bucurie
Fără ca s-o văd și  eu.


Luna-n patul ei de nouri
Albi, s-ascunde să se culce,
Păru-n cap eu i-l încaier
Și-i sărut mînuța dulce.


Stele curg încet la vale,
Aerul moale scînteiază
Și ea ochii plini de lacrimi
Și-i închide și visează.


De-umăr alb îmi razim fruntea,
Zic puțin și mult privesc,
Inima în mine crește
[De un dor supraceresc.]


Tremură talia dulce
Strîns de brațul meu cuprinsă,
Ea se apără,-mi cuprinde
Gîtul - mă sărută, rîde.


Și nimica nu mai zice,
E atît de fericită -
Sunt atît de fericit !
Luna trece liniștită.