Poezia La O Artistă partea II de Mihai Eminescu

LA O ARTISTĂ
            I

Credeam ieri că steaua-ți e-un suflet de înger
Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur
              Cu-al cîntului dar,


Iar tu, interpretă-n cereștilor plîngeri,
Credeam că ești chipul ce palida stelă
Aruncă pe-o frunte de undă rebelă,
              Pe valul amar.


Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri,
Răpit d-a ta voce în rai de misteruri,
Ș-aduce aminte că-n cerul deschis
Văzut-a un geniu cîntînd Reveria,
Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria -
Și-n tine revede sublimul său vis.



                     II

Cum lebăda viața ei toată visează un cîntec divin,
Nu cîntecul undei murinde pe luciul mărei senin,

Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cînt,
Iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag :

Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrîn,
Visat-a de glasul tău dulce, de cîntu-ți de dorure plin.

Cum lebăda știe că glasul ce iese din luciul adînc
Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plîng,

Astfel România, ea știe că glasul tău dulce divin
Italia, sora ei numai, putut-a să-l aibe în sîn.

Ea dară acum te salută, ea-n visul ei te-a presupus -
Tu vii ca un cîntec de soră la sora ce-n lume s-a dus.