MI-AM FĂCUT UN CÎNTEC
Mi-am făcut un cîntec de demult, odată,
Mi-am făcut un cîntec nențeles și dulce,
Leagăn pentr-o veche taină vinăvată,
Ziua să m-alinte, sara să mă culce.
Mi-am făcut un cîntac și l-am dus cu mine,
Printre anii tulburi singura mea zestre,
Floare-ntîrziată prinsă pe ruine,
La o casă mută pusă-ntre ferestre.
Cîntec de ispită, cîntec de otravă,
Smuls din nedormirea viselor fugare,
Mi-ai crescut cu vremea ca un rîu de lavă,
Mi-ai crescut ca noaptea vifor pe mare.
Cum te-a-nchis zăvorul tăinuirii mele,
N-ai căzut în mreaja gureșelor rime,
Împletit din patimi, coborît din stele,
Cîntec de-o viață, nu te știe nime...
Totuși mintea astăzi vine să mă-ndemne,
Să-ți deschid fereastra, să te-alung din casă,
Cînd ți-e mort copilul, ce să mai însemne,
În odaia goală, leagăn de mătasă ?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...