LUPUL ȘI MIELUL
Dreptatea celui tare mai strșnic s-arată,
cum veți vedea îndată.
Un Mielușel venise să s-adape
în crâng, din limpezimea unei ape,
când se trezi deodată că se răstea la el
un Lup lihnit, cu poftă de măcel:
- ,,Cutezi să-mi tulburi apa tocmai mie?
Obraznicule, stai că-ți dau eu ție!...''
- ,,Dojenile Măriei Tale
nedrepte-s și mă dor nespus.
Cum aș putea să-ți tulbur apa mai în sus,
când au m-adăp cu zece stânjeni mai la vale?...''
- ,,Ba o tulburi! zise el, pornit.
Iar acum un m-ai și bârfit.''
- ,,Măria Ta, fii bun și ține seama
că nici nu mă născusem! Eu încă sug la mama...''
- ,,Atunci a fost vrun frate de-al tău...'' - ,,Nu, nu se poate.
Cum să fi fost vrun frate, când eu n-am nici un frate?...''
- ,,Chiar dacă n-ai, nu are-a face:
a fost vreun dintre-ai tăi,
că sunteți, toți, la fel de răi,
de la ciobani pân' la dulăi,
și niciodată nu-mi dați pace!
Dar mă răzbun, ai înțeles?...''
Și, fără altă formă de proces,
s-a repezit ca un turbat
la bietul Miel,
în codrul depărtat l-a dus cu el
și l-a mâncat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...