Poezia Cugetările Sărmanului Dionis de Mihai Eminescu

                                              
CUGETĂRILE SĂRMANULUI DIONIS

                                      
Ah ! garafa pîntecoasă doar de sfeşnic mai e bun !
Şi mucoasa lumînare sfîrîind săul şi-l arde,
Şi-n această sărăcue, te inspiră, cîntă barde -
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.


                                      
Un regat pentr-o ţigară, s-împlu norii de zăpadă
Cu himeră !... Dar de unde? Scîrţie de vînt fereastra,
În pod miaună motanii  la curcanii vînătă-i creasta
Şi cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă.


                                      
Uh ! ce frig... îmi văd suflarea, - şi căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă,
Cu țiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod- cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.


                                      
Cum  nu sunt un şoarec, Doamne - măcar totuşi are blană,
Mi-aş mînca cărţile mele - nici că mi-ar păsa de ger...
Mi-ar părea superbă , dulce o bucată din Homer,
Un palat, borta-n părete şi nevasta - o icoană.


                                      
Pe păreţi cu colb, pe podul cu lungi pînze de paănjen
Roiesc ploşniţele roşii, de ţi-i drag să te-uiţi la ele!
Greu li-i de mindir de paie, şi apoi din biata-mi piele
Nici că au ce să mai sugă. - Într-un roi mai de un stînjen


                                      
Au ieşit la promenadă - ce petrecere gentilă !
Ploşniţa ceea-i bătrînă, cuvios în mers păşeşte ;
Cela-i cavaler... e iute... oare ştie franţuzeşte ?
Cea  ce-ncunjură mulţimea i-o romantică copilă.


                                      
Bruh ! mi-i frig. -  Iată pe mînă cum codeşte-un negru purec ;
Să-mi moi degetul în gură - am să-l prind - ba las`, săracul !
Pripăşit la vreo femeie, ştiu că r vedea pe dracul,
Dară eu - ce-mi pasă mie - bietul ,,îns !" la ce să-l purec?


                                      
Şi motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. - Măi motane,
Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic şi ornic.
De-ar fi-n lume-un sat de mîţe, zău ! că-n el te-aş pune vornic,
Ca să ştii tu odată, boieria ce-i, sărmane !


                                      
Oare ce gîndeşte hîtrul de stă ghem şi toarce-ntr-una ?
Ce idei se-nşiră dulce în mîţeasca-i fantezie?
Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,
Rendez-vous i-a dat în şură, ori pod, în găvăună ?


                                     
De-ar fi-n lume numai mîţe - tot poet aş fi Totuna :
Mieunînd în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrick,
Ziua tologit în soare, pîndind cozile de şoaric,
Noapte-n pod, cerdac şi ştreşini heinizînd duios la lună.


                                      
Filosof de-aş fi - simţirea-mi ar fi vecinic la aman !
În prelegeri populare idealele le apăr
Şi junimei generoase, domnişoarele ce scapăr,
Le arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan.


                                     
Sau  ca popă colo-n templul, fiinţei, care
După chip ş-asemănare a creat mîţescul neam,
Aş striga : o, motănime ! motănime ! Vai... Haram
De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare.


                                     
Ah ! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,
Ce destinul motănimei îl desfăşură nainte !
Ah ! atei, nu tem ei iadul ş-a lui Dumnezeu - liliecii ?


                                     
Anathema sit ! - Să-l scuipe oricare motan de treabă,
Nu vedeţi ce-nţelepciune e-n făptura voastră chiară ?
O, montani fără de suflet ! - La zgîriet el v-a dat gheară
Şi la tors v-a dat musteţe - vreţi să-l pipăiţi cu laba ?


                                     
Îi ! că în clondir se stinge căpăţelul de lumină !
Moşule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat ?
Să visăm favori şi aur, tu-n cotlon și eu în pat.
De-aş putea să dorm încalea. - Somn, a gîndului odină,


                                     
O, acopere fiinţa-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna :
De-oi petrece-ncă cu mîţe şi cu pureci şi cu luna,
Or de nu - cui ce-i aduce ? - Poezie - sărăcie !