Poezia Eu Știu Un Basm... de Octavian Goga

EU ȘTIU UN BASM...



Eu știu un basm de mult uitat
C-un cîntăreț rătăcitor,
Ce strunele și-a încordat
Pe rînd, la poarta tuturor,
Și-n cîntecu-i înviforat
A plîns de lacrimile lor.




Din goana lui s-au ridicat
Văpăi și valuri de scîntei,
Bărbații s-au oprit în sfat
Și s-au oprit în drum femei,
O lume-ntreagă și-a legat
De glasul lui plînsoarea ei...





Cîntînd prin codri de brădet,
Drumeț pe larguri de pămînt,
Așa s-a risipit încet,
Ca frunza spulberată-n vînt !
Nu visul lui nemîngîiet,
Amarul altora l-a frînt.




Pe urma lui creștea popor
Și se ruga cu chip duis :
- Mai spune-ne cîte ne dor
Și cîte sufletul ne-au ros,
Pribeagule stihuitor,
Le plîngi atîta de frumos !...





El, ascultînd al lor cuvînt,
A chibzuit și-a priceput
Că pururi fără crezămînt
Durerea lui l-a petrecut
Și că-n sălbaticu-i avînt
Străine doruri l-au durut...




Atunci o clipă s-a-ntîmplat
-Mai vreți voi basmul să vi-l spui ? -
Că jalea lui a lăcrimat,
Dar a-nțeles că nime nu-i,
În tot norodul adunat,
Să vază lacrimile lui...