SINGUR
Pustietate arsă mi-e sufletul acuma,
Se plimbă rîsul morții și-mi strigă din țărînă,
Nici nu-mi mai vine-a crede c-abia-i o săptămînă
De cînd dormea cu mine și cîntecul și gluma.
De-atunci s-a stins în neguri puzderie de stele
Ș-un roi de vise albe ce-mi adumbrea păcatul,
Azi trupul mi se frînge în friguri, vinovatul,
Și bîntuie Samumui singurătății mele.
Vei mai veni vreodată, minune cătoare,
Să-mi lumineze-n noapte din ochiul tău o rază,
Să-mi schibi pustietatea din nou într-o oază,
Să-nvii pe beduinul ce blestemă și moare ?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...