Poezia Floare Albastră de Mihai Eminescu

                                                
FLOARE ALBASTRĂ

                                              
- Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.


                                              
În zadar rîuri în soare
Grămădeşti-n a ta gîndire
Şi cîmpiile asire
Şi întunecata mare ;


                                              
Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vîrful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite !


                                              
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah ! ea spuse adevărul;
Eu am rîs, n-am zis nimica.


                                              
- Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plîng în vale,
Stînca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă


                                              
Acolo-n ochi de pădure,
Lîngă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.


                                              
Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.


                                              
Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dînsul gura.


                                              
De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie -
Ş-apoi cine treabă are !


                                              
Cînd prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de după gît.


                                              
Pe cărare-n bolţi de frunze,
Apucînd spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.


                                              
Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime ;
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag ?


                                              
Înc-o gură - şi dispare...
Ca un stîlp eu stam în lună !
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare !

.............................................


                                              
Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră-
Floare-albastră ! floare-albastră !...
Totuşi este trist în lume !