www.Zapaciti.ro

RIDICĂ-TE ( Închinare Marii Adunări Naționale ,,Basarabie, Trecută prin foc și sabie.” DUMITRU MATCOVDCHI ) Pământule, tu cel de glorii, Te caut prin străvechi istorii, Că-n vremea noastră, de acuma, Ce-a mai rămas din tine? Huma! Doar huma cu de aur fire, Ce, de atâta siluire, Degrabă nici ea, o, Doamne, N-o vom cunoaște-n veri și toamne. Ridică-te din suferință Și din cazonă umilință! Ridică-te, Basarabie, Trecută prin și sabie, Bătută, ca vita, pe spate, Cu biciul legii strâmbate, Cu lanțul poruncitoarelor strigăte! Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te! Tu, preschimbată într-o mină De sfeclă și de nicotină În care sunt înmormântate Vieți de soră și de frate, Tu, preschimbată într-o fermă Se vâră pân' la cot și-nhață Tot ce-am muncit de dimineață Și din cazonă umilință! Ridică-te, Basarabie, Trecută prin foc și sabie, Bătută, ca vita, pe apate Cu biciul legii strâmbate, Cu lanțul poruncitorelor strigăte! Ridică-te! Ridică-te! Ridică-t...

TĂMÂIE ȘI LICHENI ( Unor apărători ai stâlcitei limbi române numită limba ,,moldovenească” ) A murit tămâia, Duhoarea stă să crească. Ne-a umplut ca râia ,,Limba moldov'nească”. Mi-a pierit și somnul, Pacea creștinească. Mârâie spre Domnul Limba moldov'nească. O biată bătrână N-are nici de pască. Stă cu halca-n mână Limba moldov'nească. Își crește frumosul Limba românească. Îi arată dosul Limba moldov'nească. Gângavă, tot linge Cizmamuscălească, Spre Evropi se-mpinge Limba moldov'nească. Palidă mi-e fața Sub un cer ce cască. Îmi mănâncă viața Îmi mănâncă moldov'nească Voi muri, se pare, Pentru-a mea lumină... ,,Mă va plânge oare Limba cea română?!”

LA O MARGINE Când pe lume-am apărut La o margine de Prut, Lângă râul pătimit, O străină m-a răpit Și astfel mă legăna: ,,Nani, nani, nani-na, Peste Prut trăiesc jandarmi, Să crești mare, să îi sfarmi! Peste Prut trăiesc potăi, Iar nu frățiorii tăi! De-or striga: române drag, Pune mâna pe ciomag, De-ai să-i cezi cântând de dor, Pune mâna pe topor! De ți-or spune că ți-s frați, Să nu-i lași nespintecați!” Copil prost, copil furat, Frate, rău te-am supărat! Dar eu nici o vină n-am, Fost-am despărțit de neam Și chiar Domnul Cel de Sus Care e măicuța mea Care e măicuța mea Și nici maica spusu-mi-a.

DISCURS ELECTORAL ,,Poporul va ridica mâinile să li se taie mâinile celor ce vor unirea cu România.” ( Din declarația unui înalt demnitar de stat ) Muțesc privighetorile, mierlele, cucii. Sângeră în biserici icoana, pristolul. Atenție: vin politrucii care vor bate în masă cu tovarăș pistolul. Învață citirea și scrisul copiii noștri plăpânzi ca macii, parcă vorbind literei: ,,Ținem la tine”. Încă mai sună în zori ,,Deșteaptă-te, române”, Încă nu-s izgonite, domnule Eminescu, cărțile Dumitale. Atenție: vin căpcăunii care înjunghie Steme, și înghit Imne Naționale. Ca cel mai frumos pom al Țării Încă mai fâlfâie sus Tricolorul. Atenție: vin ienicerii care-l vor doborî cu toporul. Umblă țanțoș cu șapca roșie flăcăii și burduhoșii moșnegi - parlamentarii de mâine. Atenție: vin călăii care vor pune pe trunchi capul Limbii Române. Urlă a omor și pustiu câinii. Pe spatele doinei se-aude pocnind nagaica. Atenție: vin ac...

ASCULTĂ Bre muscale, am ostenit Să te-ascult necontenit, Să te-ascult neîncetat Că m-ai fost eliberat; Că trăiesc un timp măreț, Că m-ai ajutat isteț Să trăiesc un timp măreț, Că mă-mbraci, că m-ai născut, Iar eu mă uit peste Prut. Dar ce fel de ajutor Când mai sunt măturător Al străzii pe care stai Plină zilnic de-ntâi Mai?! Și ce fel de falnic timp Când muncesc ca robu-n câmp, Când ficatul mi-i distrus De otrăvuri ce-ai adus, Când ne mor copiii-n leagăn, Iar tu cânți pe sub mesteacăn Și te bați cu pumnu-n piept C-ai luptat și ai un drept... Nu zic nu: ai ars în foc, Dar eu ce: jucam sau joc?! Nu zic nu: te-ai și bătut, Dar noi ceilalți ce-am făcut: Bielarusul și armeanul, Românul și-americanul, Letonul și polonezul Și tadjicul și engezul... Bre muscale, ia fii bun, Ascultă și eu ce-ți spun: Fără ceilalți, negreșit, Azi nemțește-ai fi grăit Și cerșeai chirilița, Limba, cântul, școala ta, Hramul tău și propriul pom... Bre muscale, fii, bre, om...

POEM Lui Ion Caraion S-a măcelărit pădurea, Dar mistreții au rămas. Abia după uciderea ei S-a constat Ce mulți mistreți s-au plodit. Ar și semăn printre mistreți. Păzește-te, Te vor trege în țeapă, Mi-a spus Îngerul meu păzitor. Iar țeapa va fi părul lor Metalic și uriaș. Dar cum să mă apăr, Când însuși trupul lui Crist Mai sângerează încă De cuiele trădării?! Ar și semăn. De fapt, E o trudă zadarnică, Pentru că ar și semăn În toiul unei roșii vifornițe, Pentru că semăn pe întunericn - Și-n viziunea mistreților semințele Nu sunt zeii mărunți și roșcați, Ci niște ghinde roșcate. Lumini, lumini, lumini. Dar nu se vede mai bine. Îmi vine să strig la fel ca poetul: Stingeți luminile Să se vadă Lumina! Ar și semăn. ,,Până să vină Lumina, trece viața”.

SUNT Sunt pomul cel cu mere roșii, În vârf se leagănă luceferi. De trunchi se scarpină leproșii Hulind pe oamenii cei teferi. Sunt floarea cea în chip de liră, Născută într-o vreme crudă. Căznitul suflet o admiră, Bețivul peste ea se udă. Sunt cartea cea cu pagini sfinte. Pe față preoți o sărută, Pe spate scârnave cuvinte Înșiră golănimea brută. Sunt o albină truditoare Fardată cu polenul Lunii. Mă ponegresc mereu laidacii Rujați cu roșul Uniunii... Sunt, poate, însuși viitorul Poporului cu chip de salce Pe care-l mai învață chiorul Pe unde și-n ce fel să calce. Sunt cel ce vrea să cânte-n Piață A libertății dulci prescură, În gură c-un baston de gumă, Cu un căluș cazon în gură. Sunt pata cea de sânge, zisă Republica Moldovenească, Ce-n loc să frigă ucigașul, Încearcă veșnic să-i zâmbească. Sunt dorul care zboară peste Zăgaz și apă înspumată - Un fel de tristă libertate Cu lacrimi mari încoronată. Sunt Prutul singur și is...

GLONTELE INTERNAȚIONALIST Celor care au cerut să fiu împușcat Am spus că am avut și noi cultură, Cultură veche, nu de festival. Ce rău făcutu-ți-am, lepădătură, De-ați tot ascuți cuțitul criminal?! Am spus că tot ce-i sfânt o să rămână, Că Cineva veghează-al meu destin, Că Eminescu-a scris doar în română, Cu alfabetul nostru cel latin. Am spus că Eminescu ne e scutul Cel de lumină lină și oțel, Că este rău să ne uităm trecutul, Că și mai rău e să ochești în el. Că-i fapt de josnicie și ocară Să duci un trai de cârtiță râmând, Să nu știi ce se-ntâmplă pe afară În vântul și-n lumina sângerând; Că nu e bine tot ce se întâmplă Cu limba, cu istoria, cu noi. De ce vrei să-mi înfigi un glonte-n tâmplă, Turcitule, prăstit de vremuri noi?! Nu inventez, cum spui, probleme Și nici dureri. Într-adevăr e rău. Ci tu ai inventat un fel de steme Cu spicul aplecat spre sacul tăi. Ascultă, mș! Întregul piept mi-e plin cu Jăraticul durerii supărat...

INSCRIPȚIE PE STÂLPUL PORȚII De codru și izvor legați Și frați planetei noastre-ntregi, Suntem cu rana aliați. Dar voi? Cu cine?! Cu ce legi?! Cu ura pentru-al nostru grai, Cu ura pentru-al nostru plai Ce v-a primit frumos - pe câți! - Iar voi așa ne mulțumiți... În raza candelei mereu Sub care sufăr și creez Noi ne unim cu Dumnezeu. Dar voi?! Cu cine?! Cu ce crezi?! Cu ura pentru tot ce-i sfânt, Cu ura pentru-acest pământ Ce v-a primit frumos - pe câți! - Iar voi așa ne mulțumiți... Ai noștri sunt acești stejari - Așa străbunii mari ne spun. Suntem cu dânșii solidari. Cu cine voi?! Cu ce străbun?! Cu ura pentru-al nostru prag. Cu ura pentru-acest meleag Ce v-a primit frumos - pe câți! Iar voi așa ne mulțumiți: Tot cu ,, baran” și cu ,,țigan”, De parcă-ați fi de-ntâiul ,,sort”, Iar ceilalți - pleavă sau ciurlan, Pătând al vostru falnic port. Voi, care spuneți supărați Că ne hrăniți și ne-mbrăcați, C-ași dus pe umeri un război, De parcă...

CÂNTAREA SCRISULUI NOSTRU Sunt un om al nemâniei, Lumii astea nestrăin. Vin din munții latiniei, Deci, și scrisul mi-i latin! Zis-a cerul: ,,Fiecare Cu-al său port, cu legea sa!” Scrisul ei și râma-l are, Eu de ce nu l-aș avea?! Ah, din sângele ființei Ni l-ați smuls și pângărit Și pe lemnul suferinței Ca pe Crist l-ați răstignit! Ochii lui cei ai uimirii, Când i-ați scos și nimicit, Ați scos ochii nemuririi Ce pre noi ne-au îndrăgit. Ne-ați vroit schimba chiar țeasta, Sufletul, străvechiul grai, Învățându-ne că asta E un bine, e un rai. Dar din... mare paradisul Iată ce-nvățaram noi: Cine-ntâi îți fură scrisul, Celelalte-ți ia apoi! Vremuri alte vin să nască Omul unui nou destin. Cum mințitu-m-ai, strâmb dascăl, Scrisul meu că mi-i străin. Și din gură, și din carte Cum mințitu-m-ai mereu, Cum urâtu-m-ai de moarte Când aflai că-i scrisul meu! Știu: ești gata să mă rumegi În slugarnicii tăi clești Când mă uit cu o...

13 STROFE DESPRE MANKURT Ei ne hăicuiră graiul Și doina, și harta! Ei, care astăzi vânează ,,Literatura și arta”! Ei datina o spurcară Barbar și sinistru! Ei, care astăzi adulmecă Revista ,,Nistru”! Ei gâtuiră prădalnici Biserici frumoase! Ei ne răstigniră pe crucea Lui '46! ei ne-au mânat spre Siberii Cu pistolul din urmă! Ei ne-au scos din ogradă Văcuță și turmă! Ei au dus omul la ocnă Pentru trei ciocîrlie! Ei ne remodelează ființa Pe diferite ilăie! Ei pe dealuri lăsară Sănăvălească tutunul Ca sălbaticul cel fără de milă Cu tancul și tunul! Ei marchează locul Unde-n țărâna mănoasă Se va crăci uzina Ca la dânsa acasă! Ei otrăvesc pământul Și izvorul, ah, bietul. Ei sunt gata să tragă În cei care-și cer alfabetul! Ei lingușesc străinul Cu struguri și glume! Ei spun: ,,Zdrasti” Propriei mume! Ei spun că Ștefan cel Mare Armonia urbană o strică. Ei ne-au mințit la școală Că nu avurăm nimică! Ei se urca...

SCRISOARE DIN BASARABIA Cu vorba-mi strâmbă și pripită Eu știu că te-am rănit, spunând Că mi-ai luat și grai, și pită, Și-ai năvălit pe-al meu pământ. În vremea putredă și goală Pe mine, frate, cum să-ți spun, Pe mine m-au mințit la școală Că-mi ești dușman, nu frate bun. Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot prea târziu, Mi-e dor de voi și vă sărut. Credeam că un noroc e plaga, Un bine graiul cel sluțit. Citesc azi pe Arghezi, Blaga - Ce tare, Doamne,-am fost mințit! Cu pocăință nesfârșită Mă rog iubitului Iisus Să-mi ierte vorba rătăcită Ce despre tine, frate,-am spus. Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor de voi și vă sărut. Aflând că frate-mi ești, odato Scăpai o lacrimă-n priviri Ce-a fost pe loc și arestată Și dusă-n ocnă la Sibiri. Acolo-n friguroasa zare, Din drobul mut al lacrimei Ocnașii scot și astăzi sare Și nu m...

ACEASTĂ PÂINE Această pâine rotundă Crește pe apă Ca floarea de lotus - Pe apa sudorii noastre. Această pâine albă Desface-se albă, dulce Ca floarea de lotus Sub caldul sărut al luminii. Această pâine cinstită Se-nchide Ca floarea de lotus Sub ochi scorburos, hrăpăreț.

SFÂNTUL Vroia să mângâie cu palma Părul femeii. Dar îi rămaseră mâinile Pe câmpul de luptă. Vroia să ia plugul Din brațele ei Și coasa. Privind cum obosește ea, El singur obosea. Vroia seara Să-și lase pe genunchi Mâinile. Vroia uneori să izbească Cu pumnul în masă. Vroia să arunce Milostivirea cazonă, Nu putea primi ceva Nemuncit cu mâinile sale. Vroia să-și ducă mâna Șa inimă. Era sfânt.

ASCULTAȚI MĂI COPII Lucruri ciudate astăzi Se-ntâmplă în lume și-n sori. Tună iarna și plouă, Ninge vara pe fori. Lucruri ciudate detot Se-ntâmplă pe glob! Crește-n balcon mărarul, Acolo albina și stupul. Se amendează acel Care trage în lup. Lucruri stranii detot Se-ntâmplă pe glob. Scot unii miere, miere Din iarba veninului. Se șterg picioarele De preșul vecinului. Lucruri stranii detot Se-ntâmplă pe glob! Se vinde aer curat, Se trage cu pușca în nor, Unii nu se pot lăsa de fumat, Alții își lasă țara ușor. Șucruri stranii detot Se-ntâmplă pe glob! Împunsă-i de țeava puștii Chitara lui Hara în omoplaț. Nu se mai fură fete - Se fură bărbați. Lucruri stranii detot Se-ntâmplă pe glob! Multe azi se întâmplă În lumea cea pământească: Cel vârstnic de copilărește. Copii nu vor să se nască. Lucruri stranii detot Se-ntâmplă pe glob! Armele-n lume, armele Se răspândesc ca ciuma, Periculoasă devine pădurea, Periculoasă și Luna...

METAFORA Beau miedul Soarelui Din cupa de aur. Bună dimineața, ,,miere de râu Cu prudul de grâu!” Întors în anii copii, călărec Calul mărului către cocori Până trupul său Se uple de-o albă și sfântă Sudoare: de flori. Mă uit Cum fire de-argint, lichide, Leagă cerul de pământ. Admir mireasa Teiului înflorit: Albina. La fel și rotunda planetă A florii-soarelui Cu cea mai deasă și calmă, Cu cea mai cucernică și unită Populație. Văd iarba de vânt speriată Și surând unei dulci amintiri. O fac să necheze Pe cea care mi-e dragă Și nu e în tot nesfîrșitul Cântec mai minunat: Mi-ha! Mi-ha! Sălbăticiuni mici și dragi, Îmi arunc în apă copiii, În adâncă, strălimpedea Să Văd cum înoată. În drum spre oraș Venind de la ai mei cei ai âărânei, Îmi las capul Pe caldul obraz al pâinii Coaptă de sora Și simt cum somnul mă fură. Îmi las pe genunchi Ostenitele brațe spre seară Ca două ramuri tăioase de brad Care-au arat Omătul sălbat...

ACEST ȚINTAȘ Acest țintaș E grozav - El îmi retează lacrima Fără ca gloantele Să-mi atingă ochiul. Acest țintaș E nemaipomenit - El poate dintr-o ochire Să-mi zboare mărul Din creștet Fără ca gloantele Să-mi zgârie țeasta. Acest țintaș harnic Ochește acum În sufletul meu Cel fluturând ca o frunză Pe bezele mele.

UN SECOL GRĂBIT Prieteni, mirați-vă-n gabă Cât încă zăpada e albă. Mircea Dinescu Plouă, Și umbrela mea E în alt troleibuz. Unul își uită umbrela, Altul mănușile. Celălalt Ușă deschisă. Celălalt Crivățul deschis. Unuia, de la etajul de sus, Îi curge uncropul pe cap. Altuia necurățenia. În magazinul de mărfuri O domnișoară își uită norocul Învelit în hâtie de staniol. Un chirurg uită foarfecul În abdomenul meu. Niște constructori Uită neterminat drumul. Un vânzător Uită să se întoarcă restul. Ecoul uită cum să răspundă, Spune: hau-hau! în loc de: hei-hei! O minciună uită de unde vine Și zice că vine din rai, Ghicitoarea uită răspunsul, Nebunul ce-a întrebat. Unul își uită bucățica în gură, Altul gura în bucățică. Cineva are carte Și uită că are și parte. Un poet uită-a se naște, Un călău uită să piară. Plouă, Și umbrela mea e în alt troleibuz, O inimă tânără uită să bată, Un bocanc Uită să-și mute pintenii Din pala frunzei căzute. ...

TU EȘTI UN GENIU Tu n-ai asemănare În cele pământești. Născând, tu ești un geniu, Un geniu, mamă, ești. Tu ești zămislitoare, Ești pomul numai vers, Iar noi - de aur mere Vărsate-n Univers. Nai mere, iar tu paznic Veghind din moși-strămoși Să nu dea peste ele Mistreții lăcomoși. Învingătoare-n toate Războaiele ce-au fost, Tu ești eroul lumii Și-al izbândirii rost. Erou rămas tot mamă, Tot legănând copii, Cu teamă de războaie, Cu frică de tării: Că n-ao trimite ploaie Pe grâul omul Sau or trimite brumă Pe floarea pomului. Erou ce ca un slujnic Se porăie din zori În casă și pe-afară Cu fruntea în sudori, Ce dă întâi la păsări Și-apoi mănâncă el Și dă întâi la floare Să bea din cofăiel. Tu ești un geniu, mamă, Târziu recunoscut: Abia atunci când iarbă Răsai din tristul lut.

ÎNTREGUL CER Ferice de tine, cartofule, - de întregul pământ ești îmbrățișat! Ferice de tine, mărule - de aerul întreg tu ești înconjurat! Se mulțumește omul cu o bucată de pănânt, dar o bucată de cer cum să-ți ajungă?!