Poezia Ridică-te de Grigore Vieru

RIDICĂ-TE


( Închinare Marii Adunări Naționale
,,Basarabie, Trecută prin foc și sabie.”
DUMITRU MATCOVDCHI )


Pământule, tu cel de glorii,
Te caut prin străvechi istorii,
Că-n vremea noastră, de acuma,
Ce-a mai rămas din tine? Huma!
Doar huma cu de aur fire,
Ce, de atâta siluire,
Degrabă nici ea, o, Doamne,
N-o vom cunoaște-n veri și toamne.
Ridică-te din suferință
Și din cazonă umilință!




Ridică-te, Basarabie,
Trecută prin și sabie,
Bătută, ca vita, pe spate,
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanțul poruncitoarelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!



Tu, preschimbată într-o mină
De sfeclă și de nicotină
În care sunt înmormântate
Vieți de soră și de frate,
Tu, preschimbată într-o fermă
Se vâră pân' la cot și-nhață
Tot ce-am muncit de dimineață
Și din cazonă umilință!




Ridică-te, Basarabie,
Trecută prin foc și sabie,
Bătută, ca vita, pe apate
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanțul poruncitorelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!



Tu, preschimbată într-o gară
În care cine vrea coboară,
Prin care cine vrea se plimbă
Scuipând în datini și în limbă.
Schimbată crud de minți demente
În cruce de experimente:
Îți bat piroane-n mâini, picioare,
Te stingi și parcă nu te doare.
Ridică-te din suferință
Și din cazonă umilință!



Ridică-te, Basarabie,Trecută prin foc și sabie,
Bătută, ca vita, pe spate
Cu biciul legii strâmbate,
Cu lanțul poruncitoarelor strigăte!
Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!

Poezia Tămâie și Licheni de Grigore Vieru

TĂMÂIE ȘI LICHENI


( Unor apărători ai stâlcitei limbi
române numită limba
,,moldovenească” )


A murit tămâia,
Duhoarea stă să crească.
Ne-a umplut ca râia
,,Limba moldov'nească”.



Mi-a pierit și somnul,
Pacea creștinească.
Mârâie spre Domnul
Limba moldov'nească.



O biată bătrână
N-are nici de pască.
Stă cu halca-n mână
Limba moldov'nească.



Își crește frumosul
Limba românească.
Îi arată dosul
Limba moldov'nească.



Gângavă, tot linge
Cizmamuscălească,
Spre Evropi se-mpinge
Limba moldov'nească.



Palidă mi-e fața
Sub un cer ce cască.
Îmi mănâncă viața
Îmi mănâncă moldov'nească




Voi muri, se pare,
Pentru-a mea lumină...
,,Mă va plânge oare
Limba cea română?!”

Poezia La O Margine de Grigore Vieru

LA O MARGINE



Când pe lume-am apărut
La o margine de Prut,
Lângă râul pătimit,
O străină m-a răpit
Și astfel mă legăna:
,,Nani, nani, nani-na,
Peste Prut trăiesc jandarmi,
Să crești mare, să îi sfarmi!
Peste Prut trăiesc potăi,
Iar nu frățiorii tăi!
De-or striga: române drag,
Pune mâna pe ciomag,
De-ai să-i cezi cântând de dor,
Pune mâna pe topor!
De ți-or spune că ți-s frați,
Să nu-i lași nespintecați!”
Copil prost, copil furat,
Frate, rău te-am supărat!
Dar eu nici o vină n-am,
Fost-am despărțit de neam
Și chiar Domnul Cel de Sus
Care e măicuța mea
Care e măicuța mea
Și nici maica spusu-mi-a.

Poezia Discurs Electoral de Grigore Vieru

DISCURS ELECTORAL


,,Poporul va ridica mâinile să li se taie
mâinile celor ce vor unirea cu România.”
( Din declarația unui înalt
demnitar de stat )


Muțesc privighetorile,
mierlele, cucii.
Sângeră în biserici
icoana, pristolul.



Atenție:
vin politrucii
care vor bate în masă
cu tovarăș pistolul.



Învață citirea și scrisul
copiii noștri plăpânzi ca macii,
parcă vorbind literei:
,,Ținem la tine”.



Încă mai sună în zori
,,Deșteaptă-te, române”,
Încă nu-s izgonite, domnule Eminescu,
cărțile Dumitale.



Atenție:
vin căpcăunii
care înjunghie Steme,
și înghit Imne Naționale.
Ca cel mai frumos pom al Țării
Încă mai fâlfâie sus Tricolorul.



Atenție:
vin ienicerii
care-l vor doborî cu toporul.



Umblă țanțoș cu șapca roșie
flăcăii
și burduhoșii moșnegi -
parlamentarii de mâine.



Atenție:
vin călăii
care vor pune pe trunchi
capul Limbii Române.



Urlă a omor și pustiu
câinii.
Pe spatele doinei
se-aude pocnind nagaica.



Atenție:
vin acânii -
în locul naiului -
cu balalaica.



Se-aud voci barbare:
,,Tăiați-i
Mâinile celui care vrea
unirea cu România”.



Atenție:
vin lepădații,
vin renegații
cu toată furia.



Se plodesc noi, proaspete,
satanice servicii
care vor zăvorî
inima vitează, bărbată.



Atenție:
vin bolșevicii
cu noi rânduri, la Prut,
de sârmă ghimpată.



Se-aude cum lemnul icoanei
carii
îl ciuruiesc strigând:
,,Carii trăiască!”



Atenție:
vin șașlâcarii
Cu biata Basarabie
pe tava frățească...



Vine satana
ascunsă-n odăjdii divine.
Vine minciuna.
Vine teroarea.
Negura vine!


3 februarie 1994

Poezia Ascultă de Grigore Vieru

ASCULTĂ



Bre muscale, am ostenit
Să te-ascult necontenit,
Să te-ascult neîncetat
Că m-ai fost eliberat;
Că trăiesc un timp măreț,
Că m-ai ajutat isteț
Să trăiesc un timp măreț,
Că mă-mbraci, că m-ai născut,
Iar eu mă uit peste Prut.
Dar ce fel de ajutor
Când mai sunt măturător
Al străzii pe care stai
Plină zilnic de-ntâi Mai?!
Și ce fel de falnic timp
Când muncesc ca robu-n câmp,
Când ficatul mi-i distrus
De otrăvuri ce-ai adus,
Când ne mor copiii-n leagăn,
Iar tu cânți pe sub mesteacăn
Și te bați cu pumnu-n piept
C-ai luptat și ai un drept...
Nu zic nu: ai ars în foc,
Dar eu ce: jucam sau joc?!
Nu zic nu: te-ai și bătut,
Dar noi ceilalți ce-am făcut:
Bielarusul și armeanul,
Românul și-americanul,
Letonul și polonezul
Și tadjicul și engezul...
Bre muscale, ia fii bun,
Ascultă și eu ce-ți spun:
Fără ceilalți, negreșit,
Azi nemțește-ai fi grăit
Și cerșeai chirilița,
Limba, cântul, școala ta,
Hramul tău și propriul pom...
Bre muscale, fii, bre, om!

Poezia Poem de Grigore Vieru

POEM

Lui Ion Caraion



S-a măcelărit pădurea,
Dar mistreții au rămas.



Abia după uciderea ei
S-a constat
Ce mulți mistreți s-au plodit.



Ar și semăn printre mistreți.



Păzește-te,
Te vor trege în țeapă,
Mi-a spus Îngerul meu păzitor.
Iar țeapa va fi părul lor
Metalic și uriaș.



Dar cum să mă apăr,
Când însuși trupul lui Crist
Mai sângerează încă
De cuiele trădării?!


Ar și semăn.
De fapt,
E o trudă zadarnică,
Pentru că ar și semăn
În toiul unei roșii vifornițe,
Pentru că semăn pe întunericn -
Și-n viziunea mistreților semințele
Nu sunt zeii mărunți și roșcați,
Ci niște ghinde roșcate.
Lumini, lumini, lumini.
Dar nu se vede mai bine.
Îmi vine să strig la fel ca poetul:
Stingeți luminile
Să se vadă Lumina!


Ar și semăn.
,,Până să vină Lumina, trece viața”.

Poezia Sunt de Grigore Vieru

SUNT



Sunt pomul cel cu mere roșii,
În vârf se leagănă luceferi.
De trunchi se scarpină leproșii
Hulind pe oamenii cei teferi.



Sunt floarea cea în chip de liră,
Născută într-o vreme crudă.
Căznitul suflet o admiră,
Bețivul peste ea se udă.



Sunt cartea cea cu pagini sfinte.
Pe față preoți o sărută,
Pe spate scârnave cuvinte
Înșiră golănimea brută.



Sunt o albină truditoare
Fardată cu polenul Lunii.
Mă ponegresc mereu laidacii
Rujați cu roșul Uniunii...



Sunt, poate, însuși viitorul
Poporului cu chip de salce
Pe care-l mai învață chiorul
Pe unde și-n ce fel să calce.



Sunt cel ce vrea să cânte-n Piață
A libertății dulci prescură,
În gură c-un baston de gumă,
Cu un căluș cazon în gură.



Sunt pata cea de sânge, zisă
Republica Moldovenească,
Ce-n loc să frigă ucigașul,
Încearcă veșnic să-i zâmbească.



Sunt dorul care zboară peste
Zăgaz și apă înspumată -
Un fel de tristă libertate
Cu lacrimi mari încoronată.




Sunt Prutul singur și istoric,
Ghimpată sârmă îl rănește.
Îl suge de-o vecie marea,
El de-o vecie izvorăște.




Sunt doina, taina ei, pe care
Nu poți s-o-năbuși, nici s-o sperii
Chiar dacă-ar fi acoperită
Cu-o mie una de Siberii.

Poezia Glontele Internaționalist de Grigore Vieru

GLONTELE INTERNAȚIONALIST



Celor care au cerut să fiu împușcat



Am spus că am avut și noi cultură,
Cultură veche, nu de festival.
Ce rău făcutu-ți-am, lepădătură,
De-ați tot ascuți cuțitul criminal?!



Am spus că tot ce-i sfânt o să rămână,
Că Cineva veghează-al meu destin,
Că Eminescu-a scris doar în română,
Cu alfabetul nostru cel latin.




Am spus că Eminescu ne e scutul
Cel de lumină lină și oțel,
Că este rău să ne uităm trecutul,
Că și mai rău e să ochești în el.




Că-i fapt de josnicie și ocară
Să duci un trai de cârtiță râmând,
Să nu știi ce se-ntâmplă pe afară
În vântul și-n lumina sângerând;




Că nu e bine tot ce se întâmplă
Cu limba, cu istoria, cu noi.
De ce vrei să-mi înfigi un glonte-n tâmplă,
Turcitule, prăstit de vremuri noi?!




Nu inventez, cum spui, probleme
Și nici dureri. Într-adevăr e rău.
Ci tu ai inventat un fel de steme
Cu spicul aplecat spre sacul tăi.



Ascultă, mș! Întregul piept mi-e plin cu
Jăraticul durerii supărat.
Iau varga și te șfichiui: ,,... na turbincul!”,
Nu cer să fii de cracă spânzurat.




De-atâtea ori văzui a morții coasă,
Jivine din hățișuri m-au păscut,
Dar fiară nu-ntâlnii mai fioroasă -
Ce fel de mumă oare te-a născut?!




Și cum de nu te potopește Nistrul
Cel care astăzi, din princina ta,
Mi se arată-n inimă sinistru
Și-ajuns-am a-l urî și blestema.




Să lupt cu tine ori să-ți iert păcatul,
Căci iată-avem înnemuiți părinți?!
Dar m-ai lovit în creștet cu placatul
Vroind să-mi vâri istorii noi în minți.




Închei poemul și îmi iert piticul,
Căci mi-au șoptit trei îngeri necorupți:
,,Pe-aista l-a fătat sub cer nimicul
Și n-are nici un rost cu el să lupți”.




,,Nu-i chiar așa”, aud cum îmi șoptește
Un frate drag, un cântăreț șoiman:
,,Pe-aista nu-l ierta, ci ia-l în clește
Și dă-l prin răzătoare ca pe hrean!”




Ci eu mă uit la fii mei, la casă,
Și caut un răspuns în ochii lor.
Și-atâta suferință mă apasă
Și nu de glonte, ci de jale mor.




Noi nu ucidem! Noi prin suferință
Eroi, martiri, profeți și sfinți sântem.
Din ea: din suferință-și ia ființă
Vecia-n care credem și cântăm.

Poezia Inscripție Pe Stâlpul Porții de Grigore Vieru

INSCRIPȚIE PE STÂLPUL PORȚII



De codru și izvor legați
Și frați planetei noastre-ntregi,
Suntem cu rana aliați.
Dar voi? Cu cine?! Cu ce legi?!
Cu ura pentru-al nostru grai,
Cu ura pentru-al nostru plai
Ce v-a primit frumos - pe câți! -
Iar voi așa ne mulțumiți...




În raza candelei mereu
Sub care sufăr și creez
Noi ne unim cu Dumnezeu.
Dar voi?! Cu cine?! Cu ce crezi?!
Cu ura pentru tot ce-i sfânt,
Cu ura pentru-acest pământ
Ce v-a primit frumos - pe câți! -
Iar voi așa ne mulțumiți...



Ai noștri sunt acești stejari -
Așa străbunii mari ne spun.
Suntem cu dânșii solidari.
Cu cine voi?! Cu ce străbun?!
Cu ura pentru-al nostru prag.
Cu ura pentru-acest meleag
Ce v-a primit frumos - pe câți!
Iar voi așa ne mulțumiți:




Tot cu ,, baran” și cu ,,țigan”,
De parcă-ați fi de-ntâiul ,,sort”,
Iar ceilalți - pleavă sau ciurlan,
Pătând al vostru falnic port.
Voi, care spuneți supărați
Că ne hrăniți și ne-mbrăcați,
C-ași dus pe umeri un război,
De parcă nu l-am dus și noi.




Că-n mod neîndoienic, cert
( Așa ne spuneți deseori ) ,
Am fost în toate un deșert,
Iar voi l-ați semănat cu flori...
De parcă n-am avea din moși
Un Cânt, un Toma Alimoș,
Un Ștefan sau un Cantemir,
Iar sus - Luceafărul martir.




Vă credeți prea detot grozavi
Și vă uitiți chirâș la Prut
Ce în ai noștri ochi jilavi
Cu toată apa a-ncăput;
Pe-a cărui valuri ce ne dor
Se scutură de-atâta dor
Toț teii lui Mihai cel drag
Și-ntregul doinele șirag.




Da, suntem mioritic neam,
Venim din Marele Poem,
Noi nu râvnim alt Râu și Ram
Și altă vină nu avem
Decât aceea, domnii mei,
De-a vă primi cu vin și miei,
Cu ,,Să trăiască!”, ,,Să trăiți!”,
Iar voi așa ne mulțumiți:




Cu țâfnă, cu-njosiri, cu zoi
Și cu venin ce șerpi îl scuip,
Și asta chiar în preg la noi,
În propriul, tristul nostru cuib.
Răbdăm. Dar totul, negreșit,
Pe lume are un sfârșit,
Un capăt toate au sub cer:
Răbdare, umilinți, tăceri...



Da, totul are un sfârșit!
Suntem! Venim! Am răsărit!

Poezia Cântarea Scrisului Nostru de Grigore Vieru

CÂNTAREA SCRISULUI NOSTRU




Sunt un om al nemâniei,
Lumii astea nestrăin.
Vin din munții latiniei,
Deci, și scrisul mi-i latin!




Zis-a cerul: ,,Fiecare
Cu-al său port, cu legea sa!”
Scrisul ei și râma-l are,
Eu de ce nu l-aș avea?!




Ah, din sângele ființei
Ni l-ați smuls și pângărit
Și pe lemnul suferinței
Ca pe Crist l-ați răstignit!




Ochii lui cei ai uimirii,
Când i-ați scos și nimicit,
Ați scos ochii nemuririi
Ce pre noi ne-au îndrăgit.



Ne-ați vroit schimba chiar țeasta,
Sufletul, străvechiul grai,
Învățându-ne că asta
E un bine, e un rai.



Dar din... mare paradisul
Iată ce-nvățaram noi:
Cine-ntâi îți fură scrisul,
Celelalte-ți ia apoi!




Vremuri alte vin să nască
Omul unui nou destin.
Cum mințitu-m-ai, strâmb dascăl,
Scrisul meu că mi-i străin.




Și din gură, și din carte
Cum mințitu-m-ai mereu,
Cum urâtu-m-ai de moarte
Când aflai că-i scrisul meu!




Știu: ești gata să mă rumegi
În slugarnicii tăi clești
Când mă uit cu ochii umezi
Către crinii latinești.




Știu că pașii tăi mă latră
Când durut, la el revin.
Ci va arde - da! - în vatra
Focul scrisului latin!




Foc de care mult mi-i sete,
Care,-ndurerat și sfânt,
Grâul altor alfabete
N-a aprins și ars nicicând.




Deci, lăsați-ne în firea
Moștenită din străbuni
Și-ți primi în loc iubirea,
Pacea unor oameni buni.




Nu-i o vină, Doamne iartă,
Floarea lui că o văzum,
Că ne-am fost iubit odată
Și ne mai iubim și-acum.




Sunt un om al nemâniei,
Lumii astea nestrăin.
Vin din munții latiniei,
Deci, și scrisul mi-i latin!

Poezia 13 Strofe Despre Mankurt de Grigore Vieru

13 STROFE DESPRE MANKURT



Ei ne hăicuiră graiul
Și doina, și harta!
Ei, care astăzi vânează
,,Literatura și arta”!



Ei datina o spurcară
Barbar și sinistru!
Ei, care astăzi adulmecă
Revista ,,Nistru”!



Ei gâtuiră prădalnici
Biserici frumoase!
Ei ne răstigniră pe crucea
Lui '46!




ei ne-au mânat spre Siberii
Cu pistolul din urmă!
Ei ne-au scos din ogradă
Văcuță și turmă!



Ei au dus omul la ocnă
Pentru trei ciocîrlie!
Ei ne remodelează ființa
Pe diferite ilăie!



Ei pe dealuri lăsară
Sănăvălească tutunul
Ca sălbaticul cel fără de milă
Cu tancul și tunul!




Ei marchează locul
Unde-n țărâna mănoasă
Se va crăci uzina
Ca la dânsa acasă!



Ei otrăvesc pământul
Și izvorul, ah, bietul.
Ei sunt gata să tragă
În cei care-și cer alfabetul!




Ei lingușesc străinul
Cu struguri și glume!
Ei spun: ,,Zdrasti”
Propriei mume!




Ei spun că Ștefan cel Mare
Armonia urbană o strică.
Ei ne-au mințit la școală
Că nu avurăm nimică!



Ei se urcară pe ghebul
Numelor noastre strâmbate
Să ne anunțe că-n poartă
Viitorul cel mare bate!




Ei printre mormintele noastre,
Cu medalia-n dinți, cu folosul,
Aleargă în cuști fericiți
Cu javra cu osul!



Ei prin lacrimă graniți
Trag și-n două o taie!
Ei, înnodații nerușinării!
Huideo, potaie!

Poezia Scrisoare din Basarabia de Grigore Vieru

SCRISOARE DIN BASARABIA



Cu vorba-mi strâmbă și pripită
Eu știu că te-am rănit, spunând
Că mi-ai luat și grai, și pită,
Și-ai năvălit pe-al meu pământ.




În vremea putredă și goală
Pe mine, frate, cum să-ți spun,
Pe mine m-au mințit la școală
Că-mi ești dușman, nu frate bun.




Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.




Credeam că un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluțit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga -
Ce tare, Doamne,-am fost mințit!




Cu pocăință nesfârșită
Mă rog iubitului Iisus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate,-am spus.




Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.




Aflând că frate-mi ești, odato
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc și arestată
Și dusă-n ocnă la Sibiri.





Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnașii scot și astăzi sare
Și nu mai dau de fundul ei.





Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.

Poezia Această Pâine de Grigore Vieru

ACEASTĂ PÂINE




Această pâine rotundă
Crește pe apă
Ca floarea de lotus -
Pe apa sudorii noastre.




Această pâine albă
Desface-se albă, dulce
Ca floarea de lotus
Sub caldul sărut al luminii.




Această pâine cinstită
Se-nchide
Ca floarea de lotus
Sub ochi scorburos, hrăpăreț.

Poezia Sfântul de Grigore Vieru

SFÂNTUL



Vroia să mângâie cu palma
Părul femeii.
Dar îi rămaseră mâinile
Pe câmpul de luptă.




Vroia să ia plugul
Din brațele ei
Și coasa.



Privind cum obosește ea,
El singur obosea.




Vroia seara
Să-și lase pe genunchi
Mâinile.





Vroia uneori să izbească
Cu pumnul în masă.
Vroia să arunce
Milostivirea cazonă,
Nu putea primi ceva
Nemuncit cu mâinile sale.



Vroia să-și ducă mâna
Șa inimă.


Era sfânt.

Poezia Ascultați Măi Copii de Grigore Vieru

ASCULTAȚI MĂI COPII




Lucruri ciudate astăzi
Se-ntâmplă în lume și-n sori.
Tună iarna și plouă,
Ninge vara pe fori.
Lucruri ciudate detot
Se-ntâmplă pe glob!




Crește-n balcon mărarul,
Acolo albina și stupul.
Se amendează acel
Care trage în lup.
Lucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob.




Scot unii miere, miere
Din iarba veninului.
Se șterg picioarele
De preșul vecinului.
Lucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob!




Se vinde aer curat,
Se trage cu pușca în nor,
Unii nu se pot lăsa de fumat,
Alții își lasă țara ușor.
Șucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob!



Împunsă-i de țeava puștii
Chitara lui Hara în omoplaț.
Nu se mai fură fete -
Se fură bărbați.
Lucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob!




Multe azi se întâmplă
În lumea cea pământească:
Cel vârstnic de copilărește.
Copii nu vor să se nască.
Lucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob!



Armele-n lume, armele
Se răspândesc ca ciuma,
Periculoasă devine pădurea,
Periculoasă și Luna.
Lucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob!




Sunt fântâni secrete
Din care bea numai tunul.
Cred că ascunde ceva
După coadă păunul.
Lucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob!




Cred că e ceva montat
Și-n floarea aprilului.
Unicul loc linițtit
E ochiul copilului.
Lucruri stranii de tot
Se-ntâmplă pe glob!




I se descarcă omului
Bombele în fața porții.
În lupta pentru pace sunt
Mobilizați copiii și morții.
Lucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob!




,,Ascultați, măi copii!” -
Tot strigă spicul pe deal.
Dar nu mai e ascultat
Bunicul cel mondial.
Lucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob!




Gonit ca un iepure, bietul,
De jos, din stea,
Pământul nu mai știe
În care parte s-o ia.
Lucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob!





Latră câinii, gonașii
Răcnesc pe văi un bubuit,
Se-ntunecă văile lumii.
Lucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob!




Nu, încă nu s-a tras
Din groaznice arme -
Pur și simplu, s-a rupt
Inima mamei.
Lucruri stranii detot
Se-ntâmplă pe glob!

Poezia Metafora de Grigore vieru

METAFORA




Beau miedul Soarelui
Din cupa de aur.
Bună dimineața, ,,miere de râu
Cu prudul de grâu!”



Întors în anii copii, călărec
Calul mărului către cocori
Până trupul său
Se uple de-o albă și sfântă
Sudoare: de flori.
Mă uit
Cum fire de-argint, lichide,
Leagă cerul de pământ.




Admir mireasa
Teiului înflorit:
Albina.
La fel și rotunda planetă
A florii-soarelui
Cu cea mai deasă și calmă,
Cu cea mai cucernică și unită
Populație.




Văd iarba de vânt speriată
Și surând unei dulci amintiri.
O fac să necheze
Pe cea care mi-e dragă
Și nu e în tot nesfîrșitul
Cântec mai minunat:
Mi-ha! Mi-ha!




Sălbăticiuni mici și dragi,
Îmi arunc în apă copiii,
În adâncă, strălimpedea
Să Văd cum înoată.




În drum spre oraș
Venind de la ai mei cei ai âărânei,
Îmi las capul
Pe caldul obraz al pâinii
Coaptă de sora
Și simt cum somnul mă fură.




Îmi las pe genunchi
Ostenitele brațe spre seară
Ca două ramuri tăioase de brad
Care-au arat
Omătul sălbatic pe munți,
Vijelia.
Bucurii simple,
Dar care dorul de viață-mi aprind.




Și nu este moarte!
Pur și simplu, cad frunzele
Spre a ne vedea mai bine
Când suntem departe.

Poezia Acest Țintaș de Grigore Vieru

ACEST ȚINTAȘ




Acest țintaș
E grozav -
El îmi retează lacrima
Fără ca gloantele
Să-mi atingă ochiul.





Acest țintaș
E nemaipomenit -
El poate dintr-o ochire
Să-mi zboare mărul
Din creștet
Fără ca gloantele
Să-mi zgârie țeasta.





Acest țintaș harnic
Ochește acum
În sufletul meu
Cel fluturând ca o frunză
Pe bezele mele.

Poezia Un Secol Grăbit de Grigore Vieru

UN SECOL GRĂBIT




Prieteni, mirați-vă-n gabă
Cât încă zăpada e albă.
Mircea Dinescu



Plouă,
Și umbrela mea
E în alt troleibuz.
Unul își uită umbrela,
Altul mănușile. Celălalt
Ușă deschisă. Celălalt
Crivățul deschis.
Unuia, de la etajul de sus,
Îi curge uncropul pe cap.
Altuia necurățenia.
În magazinul de mărfuri
O domnișoară își uită norocul
Învelit în hâtie de staniol.
Un chirurg uită foarfecul
În abdomenul meu.
Niște constructori
Uită neterminat drumul.
Un vânzător
Uită să se întoarcă restul.
Ecoul uită cum să răspundă,
Spune: hau-hau! în loc de: hei-hei!
O minciună uită de unde vine
Și zice că vine din rai,
Ghicitoarea uită răspunsul,




Nebunul ce-a întrebat.
Unul își uită bucățica în gură,
Altul gura în bucățică.
Cineva are carte
Și uită că are și parte.
Un poet uită-a se naște,
Un călău uită să piară.
Plouă,
Și umbrela mea e în alt troleibuz,
O inimă tânără uită să bată,
Un bocanc
Uită să-și mute pintenii
Din pala frunzei căzute.
Unul se culcă
Cu pieptul pustiu,
Uitându-și cerul afară,
Altul apucă de paloș cu mâna,
De-al lui ascuțiș,
Uitânnd că-i gol.
Unul uită începutul cântecului.
Altul niște cuvinte.
Altul
Mama își uită.





Plouă,
Și umbrela mea
E în alt troleibuz.
Unul își uită ochii pe altul.
Altul urechea sub ușă.
Unul uită unde se duce. altul
De ubde vine.
Gura uită de inimă.
Ideea - de cel care o a născut.
Unul uită pe inima Hiroshimei
O bombă atomică,
Altul uită să iasă din peșteră.
Se uită o făgăduință,
Un jurământ.
Niște flori
Uită izvoare uită să curgă.
Încotro, globule,
Atât de grăbit,
Încotro atât de distrat?!

Poezia Tu Ești Un Geniu de Grigore Vieru

TU EȘTI UN GENIU




Tu n-ai asemănare
În cele pământești.
Născând, tu ești un geniu,
Un geniu, mamă, ești.
Tu ești zămislitoare,
Ești pomul numai vers,
Iar noi - de aur mere
Vărsate-n Univers.
Nai mere, iar tu paznic
Veghind din moși-strămoși
Să nu dea peste ele
Mistreții lăcomoși.





Învingătoare-n toate
Războaiele ce-au fost,
Tu ești eroul lumii
Și-al izbândirii rost.
Erou rămas tot mamă,
Tot legănând copii,
Cu teamă de războaie,
Cu frică de tării:
Că n-ao trimite ploaie
Pe grâul omul
Sau or trimite brumă
Pe floarea pomului.




Erou ce ca un slujnic
Se porăie din zori
În casă și pe-afară
Cu fruntea în sudori,
Ce dă întâi la păsări
Și-apoi mănâncă el
Și dă întâi la floare
Să bea din cofăiel.
Tu ești un geniu, mamă,
Târziu recunoscut:
Abia atunci când iarbă
Răsai din tristul lut.

Poezia Întregul Cer de Grigore Vieru

ÎNTREGUL CER



Ferice de tine, cartofule, -
de întregul pământ
ești îmbrățișat!




Ferice de tine, mărule -
de aerul întreg
tu ești înconjurat!




Se mulțumește omul
cu o bucată de pănânt,
dar o bucată de cer
cum să-ți ajungă?!