Poezia Sfântul de Grigore Vieru

SFÂNTUL



Vroia să mângâie cu palma
Părul femeii.
Dar îi rămaseră mâinile
Pe câmpul de luptă.




Vroia să ia plugul
Din brațele ei
Și coasa.



Privind cum obosește ea,
El singur obosea.




Vroia seara
Să-și lase pe genunchi
Mâinile.





Vroia uneori să izbească
Cu pumnul în masă.
Vroia să arunce
Milostivirea cazonă,
Nu putea primi ceva
Nemuncit cu mâinile sale.



Vroia să-și ducă mâna
Șa inimă.


Era sfânt.