CRA-RO-RA-RA
Pășteau ciulinii turmele la șes,
Fierbea-n podgorii mustu-n zăcători,
Își întinse codrul covor des
Și munții albi se arătau prin nori.
De nu știu unde straniu o pasăre țipa
Sub frunza moartă-a inimii : cra-ro-ra-ra.
Era de cînd e lumea, de mult, de nu știu cînd :
Se lumina de ziuă... cu țara cot la cot,
Se depărta chervanul din clopote sunînd,
Ne tot purta pe drumuri ce le-am uitat de tot,
Pierdute pe vecie... Dar pasărea țipa
Cu glasul ei de toamnă tîrzie : cra-ro-ra-ra.
Cădeau fulgi mari și albi din cerul sur,
Priveam tăcut la jarul din cămin
Și însera albastru în parcul dimprejur
Țesînd pe geamuri ceață, pe gînd zăbranic fin,
Uitare peste toate... Și tot mai trist țipa
Șung pasărea din suflet : cra-ro-ra-ra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...