ASFODELA
Pe culme trei coloane de porfir,
Și printre ele cerul pînă-n zarea
Întinsă de lumină ca un fir,
Și - ca o lespede - departe, marea.
Încremeniți, toți munții violenți.
Nici un copac și văi pustii de apă.
Iubită și de morți, și de poeți,
O asfodelă printre stînci ce crapă.
O asfodelă singură stă scut
Și tainei, și credințelor surpate.
Cu rădăcina prinsă în trecut,
Ea înflorește în eternitate.
Barbar, venit aicea să mă-nchin,
Din tot ce-a fost am mai găsit o floare.
O las să înflorească. Și senin
Reiau toiagul vremii călătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...