VÎNĂTOAREA
Ogarii tăi, o, Doamne,-mi dau de urmă,
I-aud chefnind nenduplecat prin zări.
Zadarnic fug în mine și-n uitări
Adînc m-ascund de apriga lor turmă.
Bătaia lor cuplită nu se curmă.
Îngenunghează - ciută-n tremurări -
Tu, inimă,-ncolțită de-ntrebări
La ape vii cînd colții buni te scurmă.
Pe apele curate îți apleacă
Și setea pătimașă, și fiorul
Iubirii care-n veci de veci nu seacă.
Ogarii tăi, o, Doamne, mi-au rupt lutul -
Acuma poți, părinte, să-mi fii scutul
Și, pradă, îmi prind singur vînătorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...