Poezia A Treia Elegie de Ion Pillat

A TREIA ELEGIE



Deodată, seara. Poarta, deschisă : cîmpul, cerul
Și-n umbră, colo, steaua de-amurg. Deodată, seara
Albastră, cum e apa albastră din acvarium,
Umplînd odaia. Curge pe mobile, pe umăr,
Pe mîna. Valu-i mișcă în unduiri prin gînduri,
Se sparge-n zid, revine, se sparge iar, nălucă,
Departe, pretutindeni. Rămîne în oglindă
Prin apă fruntea albă alunecînd. Se-nchide
Pleoapa, se deschide, recade iar. Pesemne
S-a înecat acolo un om tăcut. Departe
Cu inima în mine mai bate surd. Să intre.
Ești tu ? Sînt eu. Ia-mi trupul. E mut. E o păpușă
De pîslă părăsită pe un divan. Sînt rupte
Doar sforile. Primește-l de-acuma pemtru noapte.
Ți-l dau să faci cu dînsul ce vrei. Ești regizorul.




Pe vremea de-altădată, copil, am zărit visul.
Era la panorama dintîi, mi-aduc aminte,
Un măscărici ușure ca un balon ce suie
Și cade iar să sară mai sus și-n ceruri scapă.
Purta pe fața-i albă de clovn o mască toată
De aur. Era luna ? Nu știu. Era de sticlă
Și strălucea ca luna de sfînt și era vară
Cu greieri mulți. Comete încălecau pe noapte.




Și el juca pe-o rază. De sîrmă ? Nu. Pe-o rază
De aur în lumină încolăcit. Știu bine :
Întîiul vis.
Stai. Nu vreau astfel, altfel.
Aceasta nu-i măsura de-atunci, nici jocul nu e,
Nici cîntecul. E tactul cel trist de cînd e lumea
Al inimii, al morții. Ascultă-mă, nu-i visul.




În haina ta de piele, ce vrei, burghez cuminte,
Cu gestul frînt din leagăn și calcule tocite
De veacuri ca prundișul de ape repezi ? Spune.
Nu mai zîmbi în valsul grotesc ; cu mulțumire
Nu mă privi ca dintr-o fotografie ștearsă.
În lațuri ! Dar rînjește. În lături ! Dar rămîne.
Se-nchină și se-nclină, se strînge și se plînge,
Salută și sărută, iubește și bolește,
Și dă din cap ca mine, și dă din mîni ca mine,
În pantomima oarbă.




Destul, Destul ! Oprește !
Cîndva la panoramă, copil, am zărit visul.
Purta pe fața-i albă... lumina lunii... albe...



Deodată, ziua. Poarta, deschisă : cîmpul, cerul,
Și-n umbra, colo, gîndul dintîi atins de-o rază
Fulgerător deodată. Un zbor de ciocîrlie
Din praștia luminei în suflet săgetînd.