www.Zapaciti.ro

         ȘTEFAN  CEL  MARE                           V  În mijlocul pădurii este-o poiană lungă Și largă ce foiește de oameni ca un roi. La capătu-i din dreapta ea prelungește-o strungă Prin care ostășimea curge ca un șioi. Ea intră în poiană și se așează-n rânduri, Privind la o colibă de ramuri de stejar În care-o umbră mare de om plecat sub gânduri Stă pe genunchi, se-nchină în față c-un altar. Deodată o lumină fantastic izbucnește Din zece nalți mesteacăni cu fruntea-nflacarată. Coliba se deschide, umbra se scoală, crește Și splendid maiestoasă la oaste se arată! Un lung fior pătrunde mulțimea-n admirare. Toți zic: ,,E Ștefan !" Dar! Ștefan e cel mare ! Iată-l cărunt, dar încă barbat între barbați, Ca muntele Ceahlaul prin munții din Carpați ! El întrunește-n sine o triplă maiestate...

  TABĂRA  ROMÂNĂ                IV O tânără pădure de ulmi și de stejari Ascunde-oastea română prin junii săi tufari. Misterul și tăcerea în sânul ei domnesc Dar marginile sale sunt palid luminate De flacările triste ce pâlpâie în sate Și veselele focuri din lagărul leșesc. Prin arborii și prin ramuri, din vârfuri pân-în poale. Din când în când lucește oțel de săbii goale Și ochi de lei, de vulturi, de leoparzi sălbatici, Ce ard sub vălul nopții ca niște roși jaratici, Căci ei s-ațintit cu jale și se opresc cu ură Din zarea-nflăcărată pe lagărul vecin, Și tot românu-n suflet pe sufletu-i se jură Cu-al dușmanilor sânge să stingă-al țarii chin. Dor crunt de răzbunare ! greu, aspru jurământ, Ce sapă-n întuneric un larg, profund mormânt! Ici, colo, prin poiene, stau pâlcuri de oșteni: Arcași de la Soroca, năprasnici orhieni, Aprozi, copii din casă,curteni ăi lefecii, Toți, oameni tari d...

        TABĂRA  LEŞEASCĂ                      III Pe culme prelungită ard mii și mii de focuri Ca stele sămănate în numeroase locuri, Se pare că tot cerul căzut e pre pământ Și c-au rămas în urmă-i un haos, un mormânt, Atâta întristare ș-atâta-ntunecime Împrăștie pe boltă-i a norilor desime. Un zgomot lung se-nalță din culmea luminată, Unindu-se în aer cu tunete cerești. E zgomotul orgiei !... Iar zarea depărtată Roșește-n foc de codri și sate românești. Aici beții și danțuri și chiote voiose, În fund suspinuri, vaiet și plângeri dureroase ! Aici de pofte rele sunt ochii toți aprinși, Acolo curge sânge, acolo-s ochii stinși, Căci astăzi celebrează lehimea-n sărbatoare Victoria dorită a zilei viitoare! Ostașii pretutindeni formați în dese grupe Frig boi întregi, rup cărnuri ca lupii flămânziți, Desfundă largi antale beu...

         ŢARA ÎN PICIORE                          II Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite, Ce freamăt de suspinuri, de glasuri nădușite S-aud în sânul nopții prin neagra-ntunecime Și cătră munți se-ndreaptă l-a codrilor desime ? Din  când în când sub nouri, trecând ca o săgeată Clipește o lumină și ca prin vis arată Bătrani cu fruntea goală plecată spre pământ, Femei cu prunci în brațe și pletele în vânt, Copile spăimântate mânând turme de oi Și flăcăoași în fugă mânând cârduri de boi. Pe jos, pe cai, în grabă toți părăsindu-și satul, Fugind cu vaiet, lacrimi, căci i-au ajuns păcatul, Se duc pribegi și palizi să cate-adăpostiri În fund de codri,-n peșteri, în sân de monăstiri. Dar unde sunt bărbații, voinicii, junii, tarii, Să-și apere părinții, nevestele și pruncii ? Când suflă grea furtună ...