Poezia Dimineața de Magda Isanos

DIMINEAȚA



Vreau să descopăr lumea, niciodată
n-am crezut, cum spun poeții, că-i frumoasă.
însă astăzi, cu lumină pieptănată,
dimineața mi-a intrat în casă.




Fumegam de somn, cînd am simțit
pașii cuiva lîngă perete -
ea dansa cu trupul arcuit
sub priviri mirate de portrete.




 Cu picioare goale ea pășea,
în oglinda răsuna cristalul,
dimineața strămutase balul
fetelor-lumini în casa mea.





Și privind, eu mă gîndeam : e bine
să fii tînăr cînd afară-i soare.
Zi frumoasă, îți voi pune legătoare
după gît și-o să te iua cu mine.

Poezia Dimineața de Magda Isanos

DIMINEAȚA



Vreau să descopăr lumea, niciodată
n-am crezut, cum spun poeții, că-i frumoasă.
însă astăzi, cu lumină pieptănată,
dimineața mi-a intrat în casă.




Fumegam de somn, cînd am simțit
pașii cuiva lîngă perete -
ea dansa cu trupul arcuit
sub priviri mirate de portrete.




 Cu picioare goale ea pășea,
în oglinda răsuna cristalul,
dimineața strămutase balul
fetelor-lumini în casa mea.





Și privind, eu mă gîndeam : e bine
să fii tînăr cînd afară-i soare.
Zi frumoasă, îți voi pune legătoare
după gît și-o să te iua cu mine.

Poezia Dimineața-n Baltă de Magda Isanos

DIMINEAȚA-N BALTĂ



Pierzînd conduri de aur pe-o aleie
albastră, trece-n cercuri dimineața,
să-și spele-n lacul lebedelor fața ;
călcîiul său ca soarele scînteie.



S-a-ncins cu curcubeul la mijloc,
și-n poală duce stele vestejite,
căzute de pe fruntea sa de foc
la roua cea dintîi. Pe sub răchite,




de-un sînge tainic apa se pătează
( fu printre pești, pesemne, un omor ),
ascute săbii trestia vitează
și broaștele fac repede sobor.




Cu burta grea de gheme, robotesc
păianjenii de la un ram la altul
spînzurătoarea. Unde-i vinovatul ?
Pe-aproape, prunduri albe licăresc.




De urma unui pas cu soare scrisă,
respiră cineva prin pomi și este
pe buza nenufarilor deschisă
un început de cîntec sau poveste.

Poezia Dimineața-n Baltă de Magda Isanos

DIMINEAȚA-N BALTĂ



Pierzînd conduri de aur pe-o aleie
albastră, trece-n cercuri dimineața,
să-și spele-n lacul lebedelor fața ;
călcîiul său ca soarele scînteie.



S-a-ncins cu curcubeul la mijloc,
și-n poală duce stele vestejite,
căzute de pe fruntea sa de foc
la roua cea dintîi. Pe sub răchite,




de-un sînge tainic apa se pătează
( fu printre pești, pesemne, un omor ),
ascute săbii trestia vitează
și broaștele fac repede sobor.




Cu burta grea de gheme, robotesc
păianjenii de la un ram la altul
spînzurătoarea. Unde-i vinovatul ?
Pe-aproape, prunduri albe licăresc.




De urma unui pas cu soare scrisă,
respiră cineva prin pomi și este
pe buza nenufarilor deschisă
un început de cîntec sau poveste.

Poezia [ Cu Ochii Mei... ] de Magda Isanos

[ CU OCHII MEI... ]



Cu ochii mei închiși eu pot vedea
atîtea lumi, cît numai creatorul,
cercînd azurul trainic cu piciorul,
în ziua cea dintîi închipuia.




 Și-apoi aleg cuvintele, că știu
că-s rude cu metalul care-nșală,
cu vremea strălucirea lor se spală,
dar, dacă-s bune, sunetul e viu.





Aleg cu trudă vorbe : cînd înalte,
cînd mici, cînd mătăsoase ; drept unelte,
doar ritmul și cu rima, ci nimic
nu-mi place ; a doua zi, ce-i gata strict.





Întocmai ca Manole, simt eu bine,
c-am să-mi durez atuncea mănăstire
în veacuri, cînd te-oi pune și pe tine
la temelia versului : iubire.

Poezia [ Cu Ochii Mei... ] de Magda Isanos

[ CU OCHII MEI... ]



Cu ochii mei închiși eu pot vedea
atîtea lumi, cît numai creatorul,
cercînd azurul trainic cu piciorul,
în ziua cea dintîi închipuia.




 Și-apoi aleg cuvintele, că știu
că-s rude cu metalul care-nșală,
cu vremea strălucirea lor se spală,
dar, dacă-s bune, sunetul e viu.





Aleg cu trudă vorbe : cînd înalte,
cînd mici, cînd mătăsoase ; drept unelte,
doar ritmul și cu rima, ci nimic
nu-mi place ; a doua zi, ce-i gata strict.





Întocmai ca Manole, simt eu bine,
c-am să-mi durez atuncea mănăstire
în veacuri, cînd te-oi pune și pe tine
la temelia versului : iubire.

Poezia În Lumea Asta... de Magda Isanos

ÎN LUMEA ASTA...




În lumea asta de n-ar fi culori
și sunete, ușor ți-ar fi să mori ;
sau, de-ai putea, măcar un snop de soare
s-aduni și pentru viața viitoare ;





unde pămîntul pururea e ud,
nici gîndurile tale nu s-aud,
și-n ochii tăi nu tremură măcar
o stea, din cîte altora răsar.





Pe unde-mi vor fi buzele și nara
cea lacomă de flori, cînd primăvara,
cu glezna-n iarbă, părul roi de-albine,
va trece pentru toți, nu pentru mine ?




Cînd viața, ca o insulă-nsorită,
de unde s-a desprins cîndva o barcă,
mă va uita sub țărmul său, de parcă
nici n-aș fi fost, cu inima răzbită





de frig și umezeală, fără gînd,
mi-oi număra mătăniile albe
a degetelor mele tot mai slabe,
din care cad falangele pe rînd.





În lumea asta de n-ar fi culori
și sunete, ușor și-ar fi fost să mori,
de n-ar fi pomi înalți, cu ceru-n brață
și pe mormîntul tău - atîta viață.

Poezia În Lumea Asta... de Magda Isanos

ÎN LUMEA ASTA...




În lumea asta de n-ar fi culori
și sunete, ușor ți-ar fi să mori ;
sau, de-ai putea, măcar un snop de soare
s-aduni și pentru viața viitoare ;





unde pămîntul pururea e ud,
nici gîndurile tale nu s-aud,
și-n ochii tăi nu tremură măcar
o stea, din cîte altora răsar.





Pe unde-mi vor fi buzele și nara
cea lacomă de flori, cînd primăvara,
cu glezna-n iarbă, părul roi de-albine,
va trece pentru toți, nu pentru mine ?




Cînd viața, ca o insulă-nsorită,
de unde s-a desprins cîndva o barcă,
mă va uita sub țărmul său, de parcă
nici n-aș fi fost, cu inima răzbită





de frig și umezeală, fără gînd,
mi-oi număra mătăniile albe
a degetelor mele tot mai slabe,
din care cad falangele pe rînd.





În lumea asta de n-ar fi culori
și sunete, ușor și-ar fi fost să mori,
de n-ar fi pomi înalți, cu ceru-n brață
și pe mormîntul tău - atîta viață.

Poezia Scăldătoarea-n Zori de Magda Isanos

SCĂLDĂTOARE-N ZORI



Călcîiul ei ca soarele scînteie,
ducîndu-se spre lac să-și spele fața
de cer, zglobie trece dimineața,
pierzînd conduri de aur prin aleie.




S-adună norii toții să-i facă scară,
genunchiul i se-ndoaie luminos.
Ea, dezbrăcîndu-și haina, scoboară -
s-ar bate pentru dînsa Făt-Frumos.




Încearcă-nfiorată primul val,
din fund vin peștii, palma de-i dezmiardă ;
fac trestiile semne către mal
c-au început și apele să ardă.




Plutește printre nuferi zîmbitor
al dimineții chip împărătesc -
cînd fără veste broaștele pornesc
să cheme valea toată-ntr-ajutor.

Poezia Scăldătoarea-n Zori de Magda Isanos

SCĂLDĂTOARE-N ZORI



Călcîiul ei ca soarele scînteie,
ducîndu-se spre lac să-și spele fața
de cer, zglobie trece dimineața,
pierzînd conduri de aur prin aleie.




S-adună norii toții să-i facă scară,
genunchiul i se-ndoaie luminos.
Ea, dezbrăcîndu-și haina, scoboară -
s-ar bate pentru dînsa Făt-Frumos.




Încearcă-nfiorată primul val,
din fund vin peștii, palma de-i dezmiardă ;
fac trestiile semne către mal
c-au început și apele să ardă.




Plutește printre nuferi zîmbitor
al dimineții chip împărătesc -
cînd fără veste broaștele pornesc
să cheme valea toată-ntr-ajutor.

Poezia Vis Vegetal de Magda Isanos

VIS VEGETAL


Motto :
,,Cresscu la fereastra împăratului un brad
nalt și frumos de era minune cum de
crescuse într-o noapte.''




Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc
lîngă fereastra ta, te-aș auzi
și-n voie te-aș privi întreaga zi.
M-aș apuca și iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mîndre-ar face cuib pe creanga mea,
și nopțile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ți le-aș da.
Prin geamul larg deschis, de-atîtea ori
m-aș apleaca ușoară, să-ți sărut
cînd părul ce pe frunte ți-a căzut,
cînd buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aș juca, zvîrlindu-ți mere
și foi de aur roșu prin odaie,
cu-a ramurilor tînără putere
și-aș apăra obloanele de ploaie.
Și cine știe, poate că într-o seară
de primăvară, cînd va fi și lună,
va trece prin grădină-o zînă bună
făcîndu-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze și pămînt,
cu părul încă doldora de vînt,
cu rouă și cu lună pe obraz,
eu ți-aș sări în casă și senină
( uitînd de-atîta vreme să vorbesc ),
cu cîte-un cuib în fiecare mînă
întinsă, aș începe să zîmbesc.

Poezia Vis Vegetal de Magda Isanos

VIS VEGETAL


Motto :
,,Cresscu la fereastra împăratului un brad
nalt și frumos de era minune cum de
crescuse într-o noapte.''




Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc
lîngă fereastra ta, te-aș auzi
și-n voie te-aș privi întreaga zi.
M-aș apuca și iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mîndre-ar face cuib pe creanga mea,
și nopțile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ți le-aș da.
Prin geamul larg deschis, de-atîtea ori
m-aș apleaca ușoară, să-ți sărut
cînd părul ce pe frunte ți-a căzut,
cînd buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aș juca, zvîrlindu-ți mere
și foi de aur roșu prin odaie,
cu-a ramurilor tînără putere
și-aș apăra obloanele de ploaie.
Și cine știe, poate că într-o seară
de primăvară, cînd va fi și lună,
va trece prin grădină-o zînă bună
făcîndu-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze și pămînt,
cu părul încă doldora de vînt,
cu rouă și cu lună pe obraz,
eu ți-aș sări în casă și senină
( uitînd de-atîta vreme să vorbesc ),
cu cîte-un cuib în fiecare mînă
întinsă, aș începe să zîmbesc.

Poezia Ultima Zi de Magda Isanos

ULTIMA ZI


Cînd voi muri, știu că va fi o zi
frumoasă, voi culege-n palme soare
și voi simți întîia sărbătoare,
gîndind că mîine n-am a mă trezi.




Copacii, doar de dînșii de-o să-mi pară
rău, cînd îi voi vedea cu ceru-n brață
vestind la geam ciudată dimineață
în care toate trebuie să moară.




Mă va cuprinde-o dragoste nătîngă
de mine, lacrimi tulburi de pămînt
în colțul gurii mele-o să se strîngă
și voi zîmbi, mirată că mai sînt.




Dar pe neașteptate o să crească
o noapte pe deasupra frunții mele,
și deopotrivă, zîmbete și stele,
departe, mai departe-or să pălească.




Prin somn, ca printr-un zid voi auzi
cum se lovește-un ram de cercevea,
cum plînge lîngă mine cineva
încet, de parcă m-aș putea trezi.




Și dintr-o dată totul sub pleoape
căzîndf adînc spre liniștea de-apoi,
ca-ntotdeauna, eu voi fi aproape,
și totuși prea departe, lîngă voi.

Poezia Ultima Zi de Magda Isanos

ULTIMA ZI


Cînd voi muri, știu că va fi o zi
frumoasă, voi culege-n palme soare
și voi simți întîia sărbătoare,
gîndind că mîine n-am a mă trezi.




Copacii, doar de dînșii de-o să-mi pară
rău, cînd îi voi vedea cu ceru-n brață
vestind la geam ciudată dimineață
în care toate trebuie să moară.




Mă va cuprinde-o dragoste nătîngă
de mine, lacrimi tulburi de pămînt
în colțul gurii mele-o să se strîngă
și voi zîmbi, mirată că mai sînt.




Dar pe neașteptate o să crească
o noapte pe deasupra frunții mele,
și deopotrivă, zîmbete și stele,
departe, mai departe-or să pălească.




Prin somn, ca printr-un zid voi auzi
cum se lovește-un ram de cercevea,
cum plînge lîngă mine cineva
încet, de parcă m-aș putea trezi.




Și dintr-o dată totul sub pleoape
căzîndf adînc spre liniștea de-apoi,
ca-ntotdeauna, eu voi fi aproape,
și totuși prea departe, lîngă voi.

Poezia Vorbele La Care Mă-ntorc de Magda Isanos

VORBELE LA CARE MĂ-NTORC



Vorbele la care mă-ntorc uneori
aed ca niște flăcări pe comori.
Aș vrea să scriu despre oameni săraci,
despre dobitoace, despre copaci.




Universul meu vesel sau crud
aș vrea să-l sun și să-l aud,
nu știu, dar dintr-o dată mi-i jale și dor,
și-s ca un steag în lumină, multicolor.




Fie, numele meu nu va rămîne,
nimica n-am desăvîrșit. În amurg
privesc la ape care totuși curg
și se-ntîlnesc în mările regine.




Sicriul meu va fi mic, va fi mic,
undeva, în pămînt, fără glorie stînd,
mîna mea, ca o frunză uscată de vînt,
o să fie uitată-n curînd.

Poezia Vorbele La Care Mă-ntorc de Magda Isanos

VORBELE LA CARE MĂ-NTORC



Vorbele la care mă-ntorc uneori
aed ca niște flăcări pe comori.
Aș vrea să scriu despre oameni săraci,
despre dobitoace, despre copaci.




Universul meu vesel sau crud
aș vrea să-l sun și să-l aud,
nu știu, dar dintr-o dată mi-i jale și dor,
și-s ca un steag în lumină, multicolor.




Fie, numele meu nu va rămîne,
nimica n-am desăvîrșit. În amurg
privesc la ape care totuși curg
și se-ntîlnesc în mările regine.




Sicriul meu va fi mic, va fi mic,
undeva, în pămînt, fără glorie stînd,
mîna mea, ca o frunză uscată de vînt,
o să fie uitată-n curînd.

Poezia Insomnie de Magda Isanos

ISOMNIE




Noapte, noapte, caută mai bine
în burduful tău cusut cu stele
căpătîiul ce mi se cuvine,
somnul meu și visurile mele.




În zadar cu fața la perete
m-aș întoarce, că din orice parte
mă privesc, de dincolo de moarte
și de vreme, tristele portrete.




Ceasul e, sau inima ce bate ?
Din adînc de suflet mai aproape
vine să-nflorească sub pleape
amintirea dragostei bogate.

Poezia Insomnie de Magda Isanos

ISOMNIE




Noapte, noapte, caută mai bine
în burduful tău cusut cu stele
căpătîiul ce mi se cuvine,
somnul meu și visurile mele.




În zadar cu fața la perete
m-aș întoarce, că din orice parte
mă privesc, de dincolo de moarte
și de vreme, tristele portrete.




Ceasul e, sau inima ce bate ?
Din adînc de suflet mai aproape
vine să-nflorească sub pleape
amintirea dragostei bogate.

Poezia Daruri de Magda Isanos

DARURI



Tu ești în inima ca un dar
neașteptat și mult prea scump,
pe care îl cercetez mirată iar și iar,
cu-aceeași nesecată desfătare.




Ești tainica-mi putere și mîndrie,
de cînd te știu mi-i cerul mai aproape
și nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.




Tu mi-ai făcut țărîna mai ușoară
și inima așa de dulce grea,
ca ramura ce toamna se-mpovară
de greutatea roadei de pe ea.




Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrînt în suflet ca-ntr-un lac,
și-adînci de-atuncea-s gîndurile mele,
de aur globul inimii, sărac.




Aceste toate să ți le plătesc
nu voi putea, ci lasă-mă măcar,
risipitor meu, să te iubesc,
din darurile tale dîndu-și dar.

Poezia Daruri de Magda Isanos

DARURI



Tu ești în inima ca un dar
neașteptat și mult prea scump,
pe care îl cercetez mirată iar și iar,
cu-aceeași nesecată desfătare.




Ești tainica-mi putere și mîndrie,
de cînd te știu mi-i cerul mai aproape
și nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.




Tu mi-ai făcut țărîna mai ușoară
și inima așa de dulce grea,
ca ramura ce toamna se-mpovară
de greutatea roadei de pe ea.




Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrînt în suflet ca-ntr-un lac,
și-adînci de-atuncea-s gîndurile mele,
de aur globul inimii, sărac.




Aceste toate să ți le plătesc
nu voi putea, ci lasă-mă măcar,
risipitor meu, să te iubesc,
din darurile tale dîndu-și dar.