CUM POVESTEȘTE VIAȚA
La-ncheietura mîinii mele-ascult
cum povestește viața, și mă mir,
și-mi amintesc și-acuma c-am fost fir
de iarbă, și-am fost scoică, mai demult.
Și poate mai-nainte-am respirat
pe-ntinderile vaste, și-am privit
în față cerul tainic și-am dorit
să nu mai fiu ocean, și-am fost uscat.
Eu știu ce simt copacii care cresc,
și fructele pe creangă cînd se coc,
ce simt vulcanii care izbucnesc,
c-am fost copac, și ramură, și foc.
Cu șerpii pe nisip am stat la soare
și-am mers la vînătoare, și-am ucis,
în piatră spaima gîndului mi-am scris
cînd îmi făcusem brațe din picioare.
Și cîte somnuri nu mi-au trebuit
ca de la capăt truda să mi-o ieu,
și multe le-am uitat, dar pururi eu
am fost, și niciodată n-am murit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...