RUGĂ DE SEARĂ
Infinit ! Infinit !
Adună-ți bolțile deodată
În vuiet prelungit.
Demonic Infinit !
Descinde-n mine cum descind
Tenebrele în schit,
În care sunete se-ntind
Dintr-o cupolă spre zenit,
Stropită-n creștet cu argint.
Cu tine dorul am
Să fiu răsplămădit și șters
În slava mea de miligram
De praf, suflat în univers.
Și dă-mi virtutea unui bram,
Pămîntu-n vrăji să ți-l destram.
Să-mi fie verbul limbă
De flăcări ce distrug,
Trecînd ca șerpii cînd se plimbă ;
Cuvîntul meu să fie plug.
Tu, fața solului o schimbă,
Lăsînd în urma lui belșug.
O ! dă-mi puterea să scufund
O lume vagă, lîncezîndă,
Și să țîșnească-apoi, din fund,
O altă, limpede și blîndă.
Și-nghite-mă întreg, în haos,
Umil, senin și mulțumit
Că las în urma mea repaos,
Și-o foaie nouă de adaos
La cartea veșnicului mit,
În care visul mi-e strivit
Ca un vlăstar de mărgărit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...