MOARTEA ȘI TĂIETORUL DE LEMNE
Gemînd, adus de spate c-abia-l zăreai din zadă,
sub crona lui de ramuri jilave și de ani,
un tăietor de lemne - sărman între sărmani -
zorea, în afumata-i cocioabă să se vadă.
Nemaiputînd să umble de trudă și durere,
Își lasă jos povara și chibzuiește, frînt :
,,Avui în viață parte, cândva, de vreo plăcere ?''...
E mai sărac ca mine alt om pe-acest pămînt ?...
Adeseori n-am pîine... Odihnă, - niciodată...
Nevasta... Și copiii... Și dările de plată...
Să cantonez ostașiii... Să-mi fac la timp corvoada...
Și creditorii, - ciurdă... Necazuri, - cu grămada...''
Și omul cheamă Moartea, iar Moartea vine-ndată
ca să-l întrebe pentru ce-i chemată.
- Ajută-mă, îi spuse, povara să-mi ridic,
că n-ai să zăbovești decît un pic !''
N-a fost vrun rău în nici un veac
să nu-i găsească moartea leac.
Dar oamenii, decît să moară,
mai bine duc orice povară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...