Poezia Munca de Nicolae Labiș

MUNCA



Aromitoarea lene dospea în baldachin.
Pe stampe-n jur strămoșii pioși ca la o rugă.
De sub blazonul stirpei, de smalț și aur plin,
Se întindeau tentacule, să sugă.




Și răstignită țara plătea tributul greu
De sînge și de lacrimi, de sevă și sudoare ;
Își scutura făptura în spasme lungi, mereu,
Neodihnită, amenințătoare.




Cînd zorile veniră în vuiete de tun,
A ăzbucnit sub ceruri ca flacăra, mînia ;
Și-a risipit puterea în vălmășag nebun
Stăpîna de-altădată, trîndăvia.





Bărbații tari și mîndri, cu mîneca sumeasă,
Au aruncat în flăcări tot putredul gunoi.
Și totuși unii trîntori prelinși în noua casă
Și-au inelat pe deget blazoanele mai noi,




Au pîngărit cuvinte rostindu-le țipate,
În noua rînduială și-au căutat culcuș ;
Rîzînd de munca dură, de-nalta-i demnitate
S-au răsturnat în valuri de vinuri și de pluș.





Nu sînt ei fiii țări, ci-s sterpe stîrpituri,
Și ochiul nostru ager îi vede și îi arde
Și rînd pe rînd zvîrli-vom în groapa cu lături
Pe trîntorii ascunși după stindarde.





Eu am o chezășie cînd spun c-așa va fi :
Pun chezășie munca modestă și cinstită
Pe care milioane de oameni, zi de zi,
O duc cu încordare, în fierbere grăbită.
Și pentru trîntori, munca aceasta-i dinamită.





Am căutat și caut deplina puritate,
Credeam c-o aflu-n albul zăpezilor, ceresc,
Dar sub lumina caldă a soarelui de marte,
Topindu-se, zăpezile murdare se vădesc.




Căci marea puritate se află-n minți și-n trupuri,
Ce-acolo își înalță fierbințile scîntei
Și se preface-n muncă și-n fapte se preface
Și arme tari în luptă cu trîntorii mișei.
Sînt demnitatea muncii și conștiința ei.