Poezia Cei Doi Orbi de Tudor Arghezi

CEI DOI ORBI



Mergîndu-și Domnul drumurile sfinte,
Doi orbi ieșiră Domnului nainte.
Legați de braț și spînzurați în bîte,
Păreau, iscați din depărtare,
O plăsmuire cu-arătări urîte,
Cu coarne, cu spinări și opt picioare.





Născuți în beznă ca-ntr-un mîl de apă,
Ei au rămas încătușați de-o groapă,
Și s-au tîrît și-au dibuit domol,
Ca mărăcinii fără de tulpină
Pe-o nentreruptă margine de gol,
Între lumină și-ntre rădăcină.





-,,Mîntuitorule ! strigară cît putură,
Trimite orbilor căutătură.
Despică gloata cu Cuvîntul,
Că ne strivesc bolnavii și ne ceartă,
Și poruncește a cădea pămîntul
De pe lumina ochilor-ne moartă.''



Isus întinse mîna, și
S-a luminat lumea de zi.