www.Zapaciti.ro

TINCA Coșul ei cu soare, Proptit în șold, pe cingătoare, Ducea znopi, de ochi galbeni, cu gene de lapte, Și garoafe de noapte. În sînul ei ca mura Își pironeau căutătura Domnii zvelți din jurul meseii. - ,,Cine mai ia florile miresii ?” Fă, Tinco, fă ! papucii de mătase, Mărgelele, cerceii nu ți i-a dat Năstase - Și-n fiecare dești cîte un inel Nu ți l-a pus cu mîinile lui, el. Cine ți-a frămîntat carnea de abanos Și ți-a băut oftatul mincinos ? Cui i-ai dat, fă, să ți-o cunoască Făptura ta împărătească ? Cine ți-a dezlegat părul cu miros de tutun ? Cine ți-a scos cămașa, ciorapul ? Cine ți-a îngropat capul Nebun, În brațele lui noduroase, păroase, Și te-a-nfrigurat fierbinte pînă-n oase ? Tu n-ai voit să spui Nimănui Unde înnoptai, Curvă dulce, cu mărgăritarel de mai ! Vezi, Năstase osînditul Nu te-a pătruns decît o dată ; Și atuncea toată, Cu tot cuțitul.

LA POPICE O palmă grea i s-a lipit pe gură. În creștet pumnul puse-o lovitură. Bocancul îi ajunse pînă-n mațe. O clipă, văzu numai stele și ațe - Și șovăie pe un călcîi. ,,A ! vrei să birui și ai dat întîi !” Se-nțepeni din umeri, din bărbie, Spinarea piatră și-o făcu. Ce-o fi să fie ! Sumese mîneca și scoase Două brațe cu pulpele groase, Scrise cu slove și horbote albastre. Dîrdîia podina subt mesele noastre. Ceasul se făcu înfricoșat. Lungindu-se scurtul, cel lung s-a cocoșat Și furnicau toți ochii, fierbinți. Încă un pumn ! Dar fu primit în dinți, În ascuțișul colților cîinești, Și zdrelit ca de dălți, la dești. Dacă-ncepe ghiontul să te doară, Lungule, ne faci de ocară. O săritură înapoi : Venea scurtul, vîlvoi, Ca un arici, hotărît să înfrunte Vijelia namilei din munte. Scurtul l-a și mușcat De musteață Și a scuipat Sînge din ea, cu mătreață. - ,,Puneți mîna, mă ! Veniți încoace !” - ,,Lasă, bă ! că bine-i face !” Scurtul îi sfîșiase b...

CHEMAREA Din pietre sterpe și uscate Un fir de iarbă s-a ivit, Și vîrful lui în infinit A cutezat, străin, să cate. Născut dintr-un crîmpei de soare Și o fărîmă de pămînt, Firul gingaș, curat și sfînt, A-mbobocit și-a dat o floare. Strivit în ulița măreață, Secat de drumul de asfalt, El e de felul cerului înnalt, Care șoptind îi spune și-l învață. El, mulțumit că drept merinde I-aduce lapte noaptea în pahar, Se bucură cînd și-un țînțar De moțu-i auriu se prinde.

DESTINE Nu știu cum se-mpreună stihiile cu sorții, Că blestemul dreptății are puterea morții. De nu te ocrotește norocul în delir, Nu scapi să te ajungă nici mort în cimitir, Oriunde te-ai ascunde, te caută cuvîntul De jale terfelită, și-l duce-n lume vîntul. Că ai trăit din moarte, din ură și minciună Nu te cruci că ura se-ncinge și răzbună. Ai alungat săracul venit flămînd la ușe Să-ți ceară o lipie tîrîtă prin cenușe. Stă-ți sufletul pe-o cracă deasupra gropii tale Și croncăne-n pustiu suișurilor goale. Ți-au pus la cap o cruce gătită cu-o cunună De ghimpi uscați și putrezi și-un znop de mătrăgună, Și-n creștetu-i o zdreanță și-un ciob de oală spartă, Murdara pomenire nu uită nici nu iartă. Păzește-te de rele, că-ntr-un bordei din zare O văduvă blestemă, șoptind, la lumînare. Ea știe și să lege în veac și să dezlege, Fără să ție seamă de pravilă și lege. Molitvele citite de preoți la morminte Nici slova pe hîrtie nu le mai ține minte. Se duc cu tine-odată c...

TIMPURI Uite-ți trecutul în palmă... Te gîndești... Atîtea povești - Cînd le-ai citit, Fără-nceput, fără sfîrșit Și cu sfîrșitul la-nceput ? Seamănă măcar a trecut Crîmpeiele acestea Ce par să urzească povestea, Icoanele șterse, în care umblă O umbră de umbră ? Ape fără oglindire, Sfoara pîraielor subțire Care-ntr-o dîră se zbate Pe păturile otrăvite ale albiei uscate ? Nisip, cenușe și lut Sînt un trecut ? Un talaz se frămîntă, Zguduie marea frîntă, Rupe unda și viscolul de alge Și nu se sparge ! Se îndulcește, alunecă, se strecoară, adoarme. Fără năvală, fără să se sfarme. Hultanul a cerut boabe de sînge. Leagă-i rana, nu i-o strînge, Și pliscului, cînd i se deschide, Dă-i boabe de stafide.

Poate-ai auzit de-o țară... De țara lui Pierde-vară. Și acel ce nu aude Are-n țara ceea rude. Ce-ai să-mi spui de Gură-cască ? Cine nu-i să nu-l cunoască ? Dacă te-aș fi întrebat Despre Papură-mpărat ? S-a dus veste,-aș fi răspuns, Ca de-un drac de popă tuns. Ia seama să nu te-nșeli, Că trecem la socoteli. Zece, șapte, nouă, una Deopotrivă-s todeauna. Ba pe cît mi se cam pare, Nula e ceva mai mare, Și un chil e cît un dram. Bine. Nici nu m-așteptam. Înmulțești ? Ca și cum scazi. Ce-a dat ieri ? Ce dă și azi. Cum e împărăția bună ? Cînd sporește și adună. Cum sînt puse oasele ? La om, pe de-a-ndoasele. Citești drept ? Dar scriu înors. Pui muștar și iese orz. Pui cartofi, ies toamna gîlci. Piatra ce-i ? Un fel de zgîrci. Despre măduvă și carne... Niște copite și coarne Și se vede pe copită Potcoava nejumulită. Ce-ți fac vacile-n pășune ? Ce să facă ? Rod cărbune. Ce e cercul ? Un pătrat. Cum e unghiul ? Crăcănat. Un cățel ? E un pu...

FETICA Ce duh ai și ce putere Să-mpletești ceară cu miere, De la floarea din grădină, Ostenită de albină ? Tu aduni de pe meleaguri, Pentru stupi și pentru faguri, Pulberi, rouă, stropi și leacuri, Poate că de mii de veacuri. Ca din lînă, ca din ace, Țeși rețeaua de ghioace, De celule-n care pui Mierea dulce și un pui. Scule, numere, cîntare Au pus la măsurătoare Că-ncăperea cea mai mare În găoacea cea mai mică E ghiocul tău, fetică. Ești, pe lumea de subt cer, Cel mai mare inginer. Pe-ntuneric, făr' să știi, Ai făcut bijuterii Și minuni în toată clipa Cu musteața și aripa. Și, cum știi, muncind, să taci, Nu te lauzi cu ce faci.

TÎLHARUL PEDEPSIT Într-o zi, prin asfințit, Șoaricele a-ndrăznit Să se creadă în putere A prăda stupul de miere. El intrase pe furiș, Strecurat pe urdiniș, Se gîndea că o albină-i Slabă, mică și puțină, Pe cînd el, hoț și borfaș, Lîngă ea-i un uriaș. Nu știuse că nerodul Va da ochii cu norodul Și-și pusese-n cap minciuna Că dă-n stup de cîte una. Roiul, cum de l-a zărit C-a intrat, l-a copleșit. Socoteală sș-i mai ceară ? Nu ! L-au îmbrăcat cu ceară, De la bot pînă la coadă, Tăbărîte mii, grămadă, Și l-au strîns cu meșteșug, Încuiat ca-ntr-un coșciug. Nu ajunge, vream să zic, Să fii mare cu cel mic, Că puterea se adună Din toți micii împreună.

ISCOADA Decum s-a ivit lumina, A ieșit din stup albina, Să mai vadă, izmă-creață A-nflorit de dimineață ? Se-ngrijește gospodina De-nflorește și sulfina, Căci plutise văl de ceață, Astă-noapte, pe verdeață. A găsit toată grădină Înflorită, și verbina, Și s-a-ntors, după povață, Cu o probă de dulceață.

PRISACA ( STUPUL LOR ) Stupul lor de pe vîlcea Stă păzit într-o broboadă De trei plopi înnalți, de nea, Pe o blană de zăpadă. Prisăcarul le-a uitat, Și-a căzut și peste ele Iarna, grea ca un plocat, Cu chenar de peruzele. Înlăuntru însă-n stup Lucrătoarele sînt treze Și făcînd un singur trup Nu-ncetează să lucreze. Că niciuna n-a muncit Pentru sine, ci-mpreună Pentru stupul împlinit Cu felii de miere bună.

PĂSĂRILE CERULUI Pasările negre taie, Înghețate și greoaie, Cu aripile deschise, Cerul ce le amorțise, Într-acolo-n asfințit, Prin văzduh înțepenit. Un'se duc cine mai știe, Fără cuib nici colivie-n ramurile, ca de fier, Îmbrăcate-n zmalț de ger ? Zborul lor cînd să se-nvețe Prin văzduh, fără să-nghețe, Șchiopătînd, Din cînd în cînd ? Că le degeară de-a dreptul Subsuorile și pieptul, Și le arde-n ochi și ghiare Vîntul, ca o apă-tare. Le-aș pofti să intre-ncai, Să le dau pezmeți și ceai, Să le dau, în așternut, Mei, alune și năut, Să le-adorm, măcar atît, Cu-oblojeli pînă la gît - Sau le vîr într-un suman. Dar mă cred rău și dușman. Findcă omul cu biciușcă-i Vînător cu glonț de pușcă. M-aș ruga, și nu știu cui, Să-mi dea scufii, să le pui, Și ciorapi de lînă groasă, Poate și tîrligi de casă ; Însă lungi și cu carîmbi, Fie otova sau strîmbi, Ori cu-ncrețituri și fald - Numai să le ție cald. Aș ruga-o pe bunică Să ia fus și fur...

DARURILE Două scufii cu urechi Și tîrligi două părechi, Mînicere și pieptare. Mult de lucru nu mai are. Ghemul cînd i-l ia pisica, Iar se supără bunica. Tocmai pe subt un dulap Fuge cîte un ciorap. - ,,Vin' la mama să te pupe, Însă, vezi, nu mă-ntrerupe, Că-mi rămîn nepoții goi, - Roagă maica pe pisoi, - Că vouă ce vă mai pasă În flanela voastră groasă...”

GÎRI-GÎRI Între oi și-ntre măgari, Laolaltă ca catîrii, Calcă-n pas, cu pașii rari, Gîsca-n vîrstă, Gîri-Gîri. Cgiar berbecii o cinstesc Pentru tact și cumpătare, Și cu felu-i bătrînesc Îi dau rang de inspectoare. Are cinsprezece ani, Și în gloata curții deasă Trece mîndră prin gîscani Ca prin bîlci o preoteasă. O saluți, o chemi, și vine, Din ce-i spui și ce-i vorbiși. Ea se uită lung la tine Dintr-o parte și pieziș. N-a avut noroc să-nvețe Școala cel puțin primară, Că acum, la bătrînețe, Ajungea și profesoară.

MÎȚA Cînd se scoală iese-n tindă. De-abia-ncepe să se-ntindă, Și-obosită de căscat Se întoarce iar în pat. Ca să doarmă și mai bine, Laba căpătîi și-o ține, Și din vis, cum s-a adus, Că s-a pus cu burta-n sus. Dar scurteica-i, ca de vată, Cu opt nasturi e-ncheiată : Și dormind și dolofani Sug din ea cinci cotoșmani. Creștetul, bălțat piezis, Pare strîns ca-ntr-un bariș Înnodat cu două frunte : La urechile din frunte. Ea visează poate, parcă, O plimbare într-o barcă, Pe un luciu argintiu, Poate chiar în Cișmigiu. Că-i dă coada-n ritm tîrcoale, Ca-ntr-un lac de apă moale, Coada ei de păr de pislă, Bătînd perna ca o vîslă.

JOC DE CREION Brotăcelul, la fîntînă, L-ai avea la îndemînă, Ca să-l prinzi ( pe brotăcel ) Să te joci nițel cu el. Însă nici nu poți să-l vezi, Verde, dintre frunze verzi, Căci cu ele seamănă Ca o frunză geamănă. A ! că-i mic și e frumos Și n-ar prea umbla pe jos, Că-și mînjește - și nu vrea - Pielea lui de catifea. Stă în pom pitit, pe cînd Ție ți-a venit un gînd : Printre mugurii crescuți, Să-l mîngîi și să-l săruți. Dar ai vrea să știi, acum, Ce se fac, pe frig și-n drum, Cînd se scutură copacii, Brotăcelul și brotăcii. Căci, pe viscol, fără foc, Nici căciulă, nici cojoc, Pot să degere, săracii, Brotăcelul și brotacii. N-avea grijă, Nu le pasă. Și-au gătit la cald o casă, În pămînt, sub tulpini, În adînc și-n rădăcini. Și-acolo, pe vreme rea, Dorm întînși pe-o canapea.

GREIERELE A-nceput un greiere Casa s-o cutreiere. Șuieră Și fluieră Și să dormi nu te lasă ; Parc-ar fi la el acasă. Ducă-se în altă aia, Că mi-a luat-o el odaia Și mă bate la ureche Struna lui de sîrmă veche. De-o mai fi cum a-nceput, Îmi iau traista și mă mut. Ai văzut nerușinare ? Sîmbătă, amiaza mare, Fără nicio-nștiințare, A venit, s-a instalat Și s-a pus și pe cîntat. Eu, ca omul așezat, Nu pun mîna pe pian Decît, rar, din an în an, Pe oboi, sau clavecin : Să nu supăr pe vecin - Dar și-atuncea cu măsură Și cu degetul la gură, Cînt vreo polcă sau vreo horă, Pîn' la anumită oră. Nepoftitului din casă Prea puțin de noi îi pasă. Îl tot caut în zadar Și nu dau de lăutar. Dintr-un drîng cu limba frîntă, El s-a pus pe chef și cîntă, Undeva, printr-un ungher, La umbrelă, la cuier ; Îl aud de peste tot, Și din podini și din pod, Și nu mă pricep cum face Că-l aud și-atuncea cînd tace. De cinci ori am ațipit Și de cinci ori m-a trezit ...

BĂNUȚUL Auzise și Dănuț Că un ou e cu ,,bănuț” Și credea că oul moale-i Pușculița cu parale. Avea ca vreo șase ani Și visa să strîngă bani, Socotind pe uși, cu cretă, Cît costa o bicicletă. Scormonind pe la găini, Pe subt cloști și prin vecini, A stricat pe neștiute, Ouă cam vreo două sute. Dar necaz și de durere, Ce-a pierdut și ce-a găsit. Că s-a mai și măzgălit Cu albuș, cu gălbenuș, De atunci și pîn-acuș N-a ajuns să se mai spele, Că intrase mîzga-n piele. A răcnit și-a mai țipat Că măcar nu le-a mîncat, Fierte, ochiuri sau răscoapte Șa cafelele cu lapte. El crezuse, băietanul, Că bănuțu-i gologanul Sau un leu frumos și nou Pus cumva în orice ou. Nu știa că-i stă pe fund, Oului, un gol rotund Pentru plod și pentru pui, Cînd ia trup făptura lui. Că subt coaja strînsă caier Stă păstrat un pic de aer, Ca, trezit din nesimțire, Puiul mamii să respire.

CINCI PISICI Am în grădină cinci pisici Din care două sînt pisoi, Ele - gingașe, moi și mici, Ei - dolofani și zdraveni amîndoi. Spinări, picioare,-ncheieturi ca fierul, Unghii de șoimi și colții lungi, de fiare, N-ar cuteza nici șarpele, nici jderul Să simtă-n ceafă crîncenele ghiare. Cînd calcă-n flori și dau să se oprească S-asculte parcă un murmur pierdut, Le cade ca pe-o scoarță oltenească Țesută umbra printre foi de dud. Sînt tigrii mei, de veche obîrșie, Și mă mîndresc cu neamul lor cel mare, Și bărbătesc și blînd la duioșie Și-ntr-adevăr țesuți ca pe covoare. Dar de ajuns să latre un cățel, Că fug în pomi și uită și de mine. Tigri de junglă neagră, stați nițel, Că mi-ați făcut mîndria de rușine.

HOȚU A orbit de boală grea Hoțu tatii, și-aș fi vrut Să-i găsesc un leac, ceva. Niciun vraci nu l-a avut. N-am aflat niciun spițer, Nici la tîrg, și nici în cer. De vreo șase ani sau șapte Ochii-i zac, peceți de noapte, Și-ngropat în gol cu totul Cată cu nasul și botul. Uite-l, dibuie și parcă A zări nițel încearcă. A trecut și s-a lovit, A lătrat. O fi simțit. A-nțeles că pe aici Umblă-n tufe un arici. Altădată, lîngă casă, A dat de broasca-țestoasă. Într-o zi, s-a pomenit Ciufulit, dar mulțumit, Că visase că bătea Cinci dulăi și o cățea. El se ceartă printre stele Și cu niște cucuvele. Hoțu e cățel detreabă. Puii cloștii îl întreabă Cum e noaptea-n noaptea lui Și-l mîngîie ca pe pui, Povestind mai lămurind Ce-au visat și-au mai gîndit. Îl iubesc și derbedeii Din văzduhuri, porumbeii. Prieten bun, un porumbiel Doarme în coteț cu el.

TRIȘCA Un biet plugar, odată, să-l sufli, să-l dai jos, Își înjghebase-o trișcă și fluiera frumos. Sta-ntr-un bordei, departe, la marginea de sat, Dar se-auzea cum cîntă din fluier, suspinat. Din cobză și din flaut, din frunză și din dring, Cîntau demult și alții cînd horele se strîng, Dar nu ieșea din scula niciunui nătărău - Atît alean de suflet și leac de ceasul rău. Treceau pe la bordeiul, ascuns acolo-n bozii, Și teferii și răii, firește, și nerozii, Și rămîneau s-asculte, tăcuți și duși cu gîndul, Cum își purta el ghiersul, din fluier desfăcîndu-l. Cînd graurul, cînd mierla, cînd cucul, cînd prigorul Și zvonul ciocîrliei își lua din fluier zborul, Și parcă o pădure întreagă, la răspînte, Din ulmi, din fagi și paltini se ridica să cînte. Veneau și lăutarii orașului, trimiși Să prindă tîlcuirea cîntării, pe furiș. Căci fluierul trecuse de sine și, amară, Avea în el și voce de om și de vioară, Și glas de vînt și vaiet de holde și de ape, Și geamătu...