Poezia Bănuțul de Tudor Arghezi

BĂNUȚUL




Auzise și Dănuț
Că un ou e cu ,,bănuț”
Și credea că oul moale-i
Pușculița cu parale.
Avea ca vreo șase ani
Și visa să strîngă bani,
Socotind pe uși, cu cretă,
Cît costa o bicicletă.
Scormonind pe la găini,
Pe subt cloști și prin vecini,
A stricat pe neștiute,
Ouă cam vreo două sute.
Dar necaz și de durere,
Ce-a pierdut și ce-a găsit.
Că s-a mai și măzgălit
Cu albuș, cu gălbenuș,
De atunci și pîn-acuș
N-a ajuns să se mai spele,
Că intrase mîzga-n piele.
A răcnit și-a mai țipat
Că măcar nu le-a mîncat,
Fierte, ochiuri sau răscoapte
Șa cafelele cu lapte.
El crezuse, băietanul,
Că bănuțu-i gologanul
Sau un leu frumos și nou
Pus cumva în orice ou.
Nu știa că-i stă pe fund,
Oului, un gol rotund
Pentru plod și pentru pui,
Cînd ia trup făptura lui.
Că subt coaja strînsă caier
Stă păstrat un pic de aer,
Ca, trezit din nesimțire,
Puiul mamii să respire.