TU EȘTI POET...
Eu vreau cîntări de veselie.
Că tu ești tris, ce-mi pasă mie ?
Nici vreu să știu de ce te doare,
De grijile ce te frămîntă,
De inima ta care moare...
Tu ești poet, deci cîntă.
De te urăsc, de te sfîșie
Vrăjmașii tăi, ce-mi pasă mie ?
Zîmbind, tu rănile-ți ascunde,
Și-n stele sufletu-ți avîntă,
Cui te lovește, nu-i răspunde...
Tu ești poet, deci cîntă.
De-ți plîng ai tăi, în sărăcie,
Și-i vezi murind, ce-mi pasă mie ?
Tu du-mă-n alte lumi, senine,
Căci singura-ți chemare sfîntă
E să mă-nveselești pe mine ;
Tu ești poet, deci cîntă.
Iar dac-un vînt de nebunie
Peste viața ta pustie
S-abate pentru totdeauna,
În noaptea care te-nspăimîntă
Privește stele și luna
Surîzător, și cîntă.
19 februarie 1895
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...