Fabula Judecata de Tudor Arghezi

JUDECATA



Domnul a chemat odată
Arborii la judecată,
Ca să vadă ce rod are
De cu vară fiecare,
Că de cînd nu mai gustase
Roadele, se-nstrăinase.




- ,,Îți e de-a mai mare dragul,
De frumos și-nnalt ce-i fagul.
Uriașule ce ești,
Spune nouă ce dorești.”




Cît e de fălos și tare,
Fu jignit de întrebare
Și, uimit că-i cercetat,
S-a gîndit, s-a căutat...
Scoase dintr-o hîrtioară
Un crîmpei de cuișoară.
- ,,Ce nimic la ce zăplan !...
O să mai aștept un an.
Și de-o fi iar de pomană
Te voi face buruiană.”



- ,,Dar stejarul ? Să-și arate
Vîrfurile-ncununate.
Ține cerurile-n brațe,
Vrea de stele să se cațe
Lumnea-ntreagă s-o cuprindă.
Rodul tău ?” - ,,Un sfîrc de ghindă.”





- ,,Mi se pare că gorunii
Sînt cam neamuri cu păunii...
Numai umbră-n codrii mei
Și nici ea nu dă din ei.
Umbra n-are rădăcină
Și-i țărînă de lumină.
Se muncesc de-o veșnicie
Și-au rodit o gămălie.”





- ,,Unde-i bradul, că nu vine ?”
- ,,Auzi și-i e rușine.”
Bradul iese înnainte
Drept, în sfintele-i veșminte.
-,,Atît faci, sfinția-te,
Mînătărci de mucava ?”




- ,,Plopii-astupă zorile
Și adună ciorile.
Nu știu salcîmii ce vor
A păzi cu ghimpii lor.
Salcea, păcatele mele,
Face moțuri și nuiele.
Barem dudul face dude,
Ia, niște burice ude,
Dar dă schitului un pic
De miere și borangic.”






Folosind atunci prilejul,
Iată-l că sosi și vrejul,
Nechemat, cum a putut,
Și tîrîș, a străbătut
Spinii, pirul, praful moale,
Cu dovleci de opt ocale.




- ,,Am adus niște urcioare.
Luați-mi-le din spinare.
De cînd mi le-am aninat
De grumaz, m-au deșelat.
Nu sînt, Doamne, prea puține
Și, cum vezi, îs toate pline.
Le-aduc, hăt ! din Sucevița
Și n-am rupt nici cobilița.”