DE CE-AȘ FI TRIST
De ce-aș fi trist ? că toamna tîrzie mi-e frumoasă ?
Pridvoarele-mi sînt coșuri cu flori, ca de mireasă.
Fereastra mi-este plină
De iederi împletite cu vine de glicină.
Beteala și-o desface la mine și mi-o lasă,
Cînd soarele rămîne să-l găzduiesc în casă.
O prospețime nouă surîde și învie
Ca ca de botez, de nuntă și ca de feciorie.
De ce-aș fi trist ? că pacea duioasă și blajină
Mă duce ca o luntre prin liniști de lumină ?
E un surîs și-n vraf de cărți, să mă alinte.
Vieți noi tresar vioaie din foste oseminte.
Văd frunza că scoboară din ramuri cîte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud și grînguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.
Luceferii de noapte, scăpărători, i-adun
Din cerul ca o coadă deschisă de păun.
Singurătatea-mi doarme culcată-n somn alături,
De-a lungul, între pături.
Mă-ntreabă cîteodată, trezită dintr-un vis :
- ,,Ești tot aici cu mine și tot cu mine-nchis ?”
Nu mă sfiiesc de dînsa, nici ei nu-i e rușine
Că fuge să se-ascundă de lume lîngă mine.
De ce-aș fi trist ? că nu știu mai bine să frămînt
Cu sunet de vioară urciorul de pămînt ?
Nu mi-e clădită casa de șiță peste Trotuș,
În pajiștea cu crînguri ? De ce-aș fi trist ? Și totuș...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...