Poezia Balada Unirii de Tudor Arghezi

BALADA UNIRII



Maica mare are mii
De ani mari între vecii,
Dar mai tînără mereu
S-a-ntrecut cu Dumnezeu.
Omul dintr-însa altă floare,
Pentru lumea trecătoare.
Ea venind și pe la noi,
A dat florile-i mai noi.




A intrat cu ochii-n cer
Pe la Porțile de Fier,
Alegîndu-și cale grea :
Muntele și Dunărea,
Și trecînd-o fără pod,
Fără drum și nici norod.
Între munți de cremene
A făcut să-i semene
Trei fecioare gemene.
Le-a făcut și-apoi s-a dus
Să se-ntoarcă într-apus,
Și-a rămas sora cu sora
Vrajbă-n calea tuturora,
Cîteștrei și cîte una
Dușmănite-ntodeuna.
Doritoare să se vadă,
Din livadă în livadă,
Se uitau doar între ele
Printre spini și prin zăbrele,
Alergînd prin ghimpi oprite,
Obosite și rănite.
Numai cîntecele toate
Puteau negura străbate,
Și trăiau îndurerate.
La fîntîna dintr-o zare
Se-ntîlneau, cu trei urcioare,
Sorbind visuri și răcoare.




Într-o zi s-au sfătuit,
Cumpăna de răstignit
S-o dărîme negreșit.
Secerîndu-și rapița
Două-au spart și granița.
Și din seceră scînteia
O trezi pe cea de-a treia.
Suferință cu noroc,
Au luat granițile foc.
Și-mprejur de munți și țară
Se făcuse foc și pară,
Lanțurile li s-au rupt
Cu dușmanii dedesupt.
Și în fostul cimitir,
Peste spini și peste pir,
Se încinse hora mare
Pentru Sfînta Sărbătoare
A frumoaselor fecioare,
Cu grădinile de brîu
Pisc cu pisc și rîu cu rîu,
O cunună, o brățară,
Curcubeu culcat pe țară.
Și d-acu veciile
Vor trăi cu miile.



14 ianuarie 1966 Otopeni.