Poezia Ocheanul de Grigore Vieru

OCHEANUL


Când eram mic
Cineva îmi dădu un ochean.
Cu el
Toate
Eu le măream.




Măream fărâma de azimă
În patruzeci și șapte
Pînă când
Puteam să rup din ea
Jumătate.




Măream și adânceam
Valuri Prutului
Până când
Mă temeam să intru în ele.




Măream pe ,,cartinci”
Oameni cu mustăți,
Până când vedeam grădina
Umplându-se ca de spice
De mustața lor.




Măream vorbele
Până când sunau
Ca un clopot bisericesc.
Măream tăcerea
Până când în căpița de paie
Auzeam cum respiră spionii...




Nu știu cum și de unde
Băiatul meu
A scos ieri
Acea jucărie veche.
Azi dimineață
Am sfărâmat ocheanul.

1967