Fabula Monopol de Tudor Arghezi

MONOPOL


Un scriitor ilustru ajunse propietar
Pe scris și pe tipar.
Da tuturora aspre mustrări, dojeni și lecții,
Învierșunat, la pîndă în sute de direcții, -
Politică, știință, guvern, literatură, -
Nu-i da răgaz să sufle cu pana nimănui
Străin de tămîierea și de pulpana lui.
Cine boia să-i placă, și ca să-i meargă bine,
Era silit condeiul la idol să-și închide,
Căci îi plăcea, de-a lungul de către orice ins,
Frecat cu mirodenii, să fie-ntins și lins.
Te-nchiriai pe viață
Erai primit în horă și arătat în piață.
Ilustrul însă, iacă,
Vedea că cititorii cu el nu prea se-mpacă.
Avea cerneală multă și înmuia în ea
Cea mai nemăsurată bidinea.
Cînd se pornea să scrie
Nu-l ajungea din urmă nicio tipografie,
Necum cumva cititul,
Căci frazei începute de-i căutai sfîrșitul
Și punctul, printre rînduri mînate cu pîrțag,
Măreț, confuz și vag,
De-abia-l găseai pe-o foaie, cînd te-apucase noaptea,
La pagina din cartea a patruzeci și șaptea.