Fabula Păianjenul Negru de Tudor Arghezi

PĂIANJENUL NEGRU



Îl simți cum te pîndește din pînza lui de aur
Păianjenul cel negru, cu genele de taur.
Corect în redingotă, joben, mănuși, monoclu,
Își face meșteșugul, discret, de mare cioclu.
Pe un gherghef cît țara, ascuns într-un fotoliu,
Nebănuit îi țese zăbranicul de doliu.
El nu tocmește mortul, bucată cu bucată,
Ca firmele din piață, ci țara dintrodată.
Și fără suferințe și lacrimi, ci la rece,
Tocmeala se urzește între mai-mari, vreo zece.
Ca bănuiala dreaptă din zvon să nu se nască,
El împlinește slujba stăpînilor, de mască
Împarte miliardul cu ei în părți egale :
Atît la sută mie, și restul dumitale.
Contractele cu țara sînt sacre și legale.
Și astfel veneticul, samsar și cot la cot
Cu demnitarii zilei, mai e și patriot.




El are fabrici multe, întinse-n sus și-n jos,
Afacerea e bună, cîștigul e frumos,
La una face gaze de oftică și tuse,
De-nnec sau de orbire, precum i se ceruse ;
La altele, obuze, cartușe, mitraliere.
Slăbește talpa țării, el crește în putere.
Dar cînd se-ngroașă gluma și se aprinde casa,
Se-adună ceata-ntreagă și-o ia la sănătoasa.
La mii de poști departe și peste zeci de grăniți,
El ne-a cărat avutul în donițe și bănuți.
Departe, peste ape mai multe, și-un ocean,
Că țara pute-a oaie, a vacă și-a cocean.





Păianjenul gîndește... în noua lui uzină,
A născocit o altă, mai crîncenă mașină.
I-au izbutit mașina și ritmul ideal.
I-aruncă-n guri văpaie, cărbune și metal,
Și scoate pe grătare, în serii lungi și-n șir,
La fiece secundă, din ea, un cimitir.
Eu îți urez, paharul în mînă cînd l-ăi strînge,
Să-mi sorbi în vin otravă, și-n fund să dai de sînge.





Dihania-mbrăcată în platoșă și zale,
Flămîndă să ucidă, dă lumii iar tîrcoale,
Și iar i se năzare,
C-aude zvon și tropot și huiet dintr-o zare.
Am învățat în vreme ce-ascunde grija asta :
Se pregătesc în taină durerea și năpasta.
Cînd va voi norodul mințit să o doboare
Dihania flămîndă, cu bîte și topoare ?





Li-i rîndul să vorbească și oamenii de rînd
Ieșiți în răzvrătire, mulțimi, ca din pămînt,
Și, hotăriți la faptă, să lepede din lege
Pe cei ce-aduc războiul, să-i prindă și să-i lege,
Și, puși în cuști pe roate, tîlhari nebuni și fiare,
Să-i poarte-n huiduială prin țări și prin popoare.