Poezia Hoțu de Tudor Arghezi

HOȚU



A orbit de boală grea
Hoțu tatii, și-aș fi vrut
Să-i găsesc un leac, ceva.
Niciun vraci nu l-a avut.
N-am aflat niciun spițer,
Nici la tîrg, și nici în cer.



De vreo șase ani sau șapte
Ochii-i zac, peceți de noapte,
Și-ngropat în gol cu totul
Cată cu nasul și botul.
Uite-l, dibuie și parcă
A zări nițel încearcă.




A trecut și s-a lovit,
A lătrat. O fi simțit.
A-nțeles că pe aici
Umblă-n tufe un arici.
Altădată, lîngă casă,
A dat de broasca-țestoasă.
Într-o zi, s-a pomenit
Ciufulit, dar mulțumit,
Că visase că bătea
Cinci dulăi și o cățea.
El se ceartă printre stele
Și cu niște cucuvele.




Hoțu e cățel detreabă.
Puii cloștii îl întreabă
Cum e noaptea-n noaptea lui
Și-l mîngîie ca pe pui,
Povestind mai lămurind
Ce-au visat și-au mai gîndit.
Îl iubesc și derbedeii
Din văzduhuri, porumbeii.
Prieten bun, un porumbiel
Doarme în coteț cu el.