Poezia Mîța de Tudor Arghezi

MÎȚA




Cînd se scoală iese-n tindă.
De-abia-ncepe să se-ntindă,
Și-obosită de căscat
Se întoarce iar în pat.




Ca să doarmă și mai bine,
Laba căpătîi și-o ține,
Și din vis, cum s-a adus,
Că s-a pus cu burta-n sus.



Dar scurteica-i, ca de vată,
Cu opt nasturi e-ncheiată :
Și dormind și dolofani
Sug din ea cinci cotoșmani.




Creștetul, bălțat piezis,
Pare strîns ca-ntr-un bariș
Înnodat cu două frunte :
La urechile din frunte.




Ea visează poate, parcă,
O plimbare într-o barcă,
Pe un luciu argintiu,
Poate chiar în Cișmigiu.



Că-i dă coada-n ritm tîrcoale,
Ca-ntr-un lac de apă moale,
Coada ei de păr de pislă,
Bătînd perna ca o vîslă.