Postări

Se afișează postări cu eticheta Sufleuri Dulci Pentru Copiii Mici pe Calorii

Sufleu de Vișine

SUFLEU DE VIȘINE ( 10 poeții x 100 g ) Ingrediente - Vișine 1 kg - zahăr 200 g - zahăr vanilat 1 plic - făină de cartofi 1 linguriță ( amidon 1/2 linguriță ) - 2 gălbenușuri - 5 albușuri - unt 25 g - eventual frișcă 200 g Mod de preparare Vișinele se spală, se scot sîmburii și se pun la fiert 10 miute; apoi se trec printr-o sită fină. Se pun din nou la foc cu 150 g zahăr și cu zahăr vanilat și, cînd volumul s-a redus la jumătate, se adaugă făină de cartofi sau amidon, diluată cu puțină apă și se mai fierb 2 minute. Albușurile, bătute spumă, se amestecă încet cu gălbenușurile și apoi cu vișinile. Compoziția se pune într-un vas uns cu unt și se dă la cuptor, timp de 15 minute. Înainte de a se servi, se pudrează cu zahăr farin. Se poate servi și cu frișcă. Calorii   170/porție  fără frișcă

Sufleu de Caise

SUFLEU DE CAISE ( 8 porții x 100 g ) Ingrediente - Caise 800 g - unt 20 g - vanilie 1/4 baton sau 1 plic zahăr vanilat - zahăr 180 g - albușuri 5 buc - compoziție de sufleu de lămîie sau de vanilie 2 linguri Mod de preparare Caisele, spălate, se rup în două, se scot sîmburii și se pun la fiert într-un vas cu zahăr și vanilia sau zahărul vanilat. Se lasă pînă scad, se dau prin sită, apoi se încorporează compoziția de sufleu de lămîie sau de vanilie și albușurile bătute spumă. Compoziția se pune într-un vas cu unt și se dă la cuptor, la foc moderat, cu 15 minute înainte de a fi servită. Cînd se servește, se pudrează cu zahăr. Se poate servi cu frișcă bătută spumă 200 g sau cu sirop 200 ml. Calorii   180/porție fără frișcă

Sufleu de Căpșuni

SUFLEU DE CĂPȘUNI ( 8 porții x 100 g ) Ingrediente - Căpșuni 800 g - zahăr 200 g - 6 albușuri  - vanilie 1/4 baton sau 1 plic de zahăr vanilat - unt 20 g - lămîie 1/2 buc - eventual frișcă 100 g Mod de preparare Căpșunile, curățate de cozi și spălate, se storc puțin și se pun la foc într-un vas cu 150 g zahăr și cu vanilia sau zahărul vanilat. Se amestecă pînă scad, apoi se iau de pe foc. Albușurile se bat spumă tare și se amestecă cu căpșunile și cu zeama de lămîie. Se pune compoziția într-un vas cu unt și se dă la cuptor cu 15 - 20 minute înainte de servire. Cînd se servește, se pudrează cu restul de zahăr. Se poate servi cu frișcă bătută spumă. Calorii   165/porție

Sufleu de Lămîie

SUFLEU DE LĂMÎIE ( 6 porții x 100 g ) Mod de preparare Se prepară cu aceleași cantități de materii prime și în același mod ca sufleul de vanilie , cu deosebire că se adaugă coaja de lămîie rasă, zeama de la 1/2 lămîie și numai 1/4 baton de vanilie sau doar 1 plic de zahăr vanilat. Se poate servi cu frișcă bătută spumă. Calorii   225/porție

Sufleu de Portocale

SUFLEU DE PORTOCALE ( 6 porții x 100 g ) Mod de preparare Se prepară la fel ca sufleul de vanilie; vanilia se pune numai 1/4 baton sau doar un plic de zahăr vanilat, în schimb se adaugă coaja rasă și zeama de la 2 - 3 portocale. Se poate servi cu frișcă.  Calorii   230/porție

Sufleu de Vanilie

SUFLEU DE VANILIE ( 6 porții x 100 g ) Ingrediente - Lapte 200 ml - vanilie 1/2 baton sau zahăr vanilat 2 plicuri - unt 30 g - 6 ouă - zahăr tos 100 g - zahăr farin 20 g - eventual frișcă 100 g Mod de preparare Laptele, făina, zahărul tos, 10 g unt, 3 gălbenușuri și vanilia sau zahărul vanilat, se pun la foc și se amestecă pînă se îngroașă, se răcorește puțin și se adaugă și celelalte 3 gălbenușuri. Albușurile se bat spumă tare și se amestecă cu compoziția, cînd aceasta este încă fierbinte. Se toarnă într-un vas uns cu unt și se dă la cuptor, la foc moderat, cu 15 minute înainte de servire. Se răstoarnă pe un platou și se pudrează cu zahăr farin. Se poate servi cu frișcă. Calorii   230 fără frișcă

Sufleu de Mere 2

SUFLEU DE MERE 2 ( 10 porții x 120 g ) Ingrediente - Mere 1 kg ( 20 mere mici ) - marmeladă sau dulceață 200 g - unt 50 g - lapte 500 ml - făină 25 g - zahăr 200 g - 3 ouă Mod de preparare Merele se curăță de coajă și se scobesc la mijloc, apoi se umplu cu marmeladă sau dulceață, și se așază într-o formă unsă cu unt. Separat, se amestecă laptele, făina și zahărul, se pun apoi pe foc și se dă sosul la o parte imediat ce începe să fiarbă. Cînd s-a răcorit, se adaugă 2 gălbenușuri și 3 albușuri bătute spumă. Se toarnă compoziția peste merele din formă și se coace la cuptor, circa o oră. Calorii    290/porție

Sufleu de Mere

SUFLEU DE MERE ( 10 porții x 120 g ) Ingrediente - Mere 1,250 kg - zahăr 220 g - unt 40 g - vanilie 1/2 baton sau zahăr vanilat 2 plicuri - 6 albușuri ou - eventual frișcă 100 g Mod de preparare Merele, curățate de coajă, se taie în patru, li se scoate miezul cu semințele, apoi se taie felii. Se pun la foc continuu, pînă scald; apoi se dau prin sită și se țin la cald. Albușurile se bat spumă tare și se amestecă, treptat, cu merele. Se unge un vas cu unt, se pune compoziția în el și se dă la cuptor, la foc moderat, cu 15 minute, înainte de servire. Se poate adăuga frișcă bătută spumă. Calorii   195 - 230 ( cu frișcă )