Poezia Din Copilărie de Nichita Stănescu
DIN COPILĂRIE Bolți călătoare de nori peste Pind, și vîrfurile totdeauna ude Vîntul își despletea odgoanele, zornăind. peste șindrila caselor zălude Mai tot găseam și cîte-un arbore vechi de care cu mîinile-amîndouă mă agățam, să-mi flutur trupul ca un steag omenesc, peste ciuturi, peste bouturile cailor, la adăpătoare Căciula tatii, de astragan, an de an mai ruptă, mai dată pe sprînceane, profilul lui de vultur fără pene, îl port în fundul ochilor, an de an Coborau oile, vîrîte una-ntr-alta Tălăngile lor coborau în vale, la iazul rece, ca niște pietre în el, una-ntr-alta, stîrneau rotogoalele pînă la zece Coboram din gorun să le număr cu degetul ; de-aceea le știu așa cum știu cîntecele cu haiduci pe dinafară Sus, la piscuri, pregetul oprea opinca oamenilor, în seară Mereu, bolțile de noroi, mereu tălăngile oilor clătinîndu-se, rîul rece nu spășa stelele. Numai copitele cailor cărunți. Așa, așa, era, cobora totdeauna însetat din munți, numai pe sine sorbindu-se Și dacă mă-njunghie dup...