CEAS
Tîrziu, pe la ceasul amărăciunii, cînd am văzut că-n zadar
cuvintele toate mi le-am rostit,
că pînă la tine-nțelesul lor n-a mai ajuns,
în noapte am ieșit.
Crezusem vai cu tărie
că niciodată sfîrșit nu va fi.
Ți-am spus uneori : ia sfatul vestalelor, dacă
flacăra vrei s-o-ntreții.
Ți-am zis alte dății : vezi tu jeraticul, truda în vatră ?
Din fumul albastru ce iese
mereu cerul se țese.
Bănuiesc că ai stat încă mult timp la masă, în jale
cu capul în mîni,
cu privirea pierdută-n ocoalele tale
de vis. Bănuiesc că nici astăzi nu-ți este ușor
în cetatea cu punțile trase.
Pentru ca vinul lăsat, printre cele rămase
nimeni să-l bea,
toarnă cenușa-n ulcior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...