Poezia Viscolul de Vasile Alecsandri

 VISCOLUL



Crivățul din meazănoapte vâjie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmp
Valuri albe trec in zare, se așează-n lung troian.
Ca nisipurile dese din pustiul african.


Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt,
Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.


 Zberăt, raget, țipret,  mii de glasuri spăimântate,
 Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
 Și-n departe se aude un neghez răsunător...
  Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal si călător!


 Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
 Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire
 O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind,
 Unde dulcea ospeție îl intâmpină zâmbind!