MĂGĂRUȘUL
Văzui cîndva prin munți iberici, ca de lună,
aridă curte, stănci și-o dogorîtă vatră,
o așezare unde om și floare, piatră,
își potriveau frumusețea aprigă-mpreună.
În cerc îngust, din care visul nu mai scapă,
un măgăruș se învîrtea-nhămat, subt doare,
găleți să urce în fîntînă, să coboare,
cu truda lui scotea un firicel de apă.
Și jghiabul picura, la capăt să se-aleagă
verdeața firavă a unui strat de humă.
Aci pămîntul n-a fost niciodată mumă.
Măgarul orb, în învîrtire, rar curmată,
subt arșiți adăpa, cu sete, vara-ntreagă
agave, nalbă, oleandri și mușcată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...