PLUGURILE
Noroc bun!... Pe câmpul neted ies românii cu-a lor pluguri!
Boi plăvani în câte șease trag, se opintesc în juguri.
Brațul gol apasă-n coarne; ferul taie brazde lungi
Ce se-nșiră-n bătătură ca lucioase, negre dungi.
Treptat, câmpul se umbrește sub a brazdelor desime;
El răsună-n mare zgomot de voioasa argățime
Iar pe lanul ce în soare se zvântează fumegând,
Cocostârcii cu largi pasuri calcă rar și meditând.
Acum soarele-i l-ameazi; la pământ omul se-ntinde;
Cârd de fete și neveste de la sat aduc merinde;
Plugul zace-n lan pe coastă, iar un mândru flăcăoaș
Mână boii la izvoare și ii paște la imaș.
Sfântă muncă de la țară, izvor sacru de rodire
Tu legi omul cu pământul în o dulce înfrățire!...
Dar lumina amurgește, și plugarii cătră sat,
Haulind pe lângă juguri, se întorc de la arat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...