FURTUNĂ ( 1944 )
Și ani și luni
și iarăși ani nimic nu s-a-nchegat.
Fără-nvetare, sub tenebre, marea
frămîntîndu-se a cutropi liman și plaje.
Și tunete sub zare necerească
s-au ridicat din adîncimi.
Și luni și ani
și iarăși luni văzduhul a fost plin - de-un freamăt
ca de cohorte-naintînd pe sarcofage.
Rumoarea-acum se-mprăștie
și curți albatre se-aleg deasupra în senin.
Răzleții, norii, ce au rămas, se duc se-odihnească,
Să fim noi doi, întîii, cari ieșim, după tumultul stins,
pe țărm ! Întîii, care lăsăm
pe maluri în nisipul pur o urmă.
Întîii, cari ne bucurăm, că luna parcă într-adins
ne dăruie-n acest ținut de liniști
un contur și-o umbră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...