MEZUL IERNEI
În păduri trăsnesc stejarii ! E un ger, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţie sub picioare
Fumuri albe se ridica în văzduh scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.
O! tablou mareţ, fantastic!...Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii-organe sonoare
Unde crivăţul pătrunde, scoţând note-ngrozitoare.
Totul e în neclintire, fără viață, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă- nici un pas;
Dar ce văd?.. în raza lunei o fantasmă se arată...
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...