Poezia Rîul de Nichita Stănescu

RÎUL



Rămîi așa și reazămă-ți obrazul
de gîndurile mele pămîntii
...E-atît de tînăr rîul astă seară
și crengile de apă-atît de vii !...




Se duc de fum moliu și timp
Rămîi... Vor dezveli și pieptul negru
și trupul codrului, sculat din cîmp.




Și plăsmuiri absurde, de lumină,
vor curge-n lungul malurilor moi...
Ce chip ciudat de a muri e clipa
ce dăinuie-mpietrită-n noi.




Se duc prin ore, dincolo de arbori,
chervanele de fum plutind, molîu
Rămîi așa, să ascultăm cum luna
se sfîșie în pietre, jos pe rîu.