Poezia Copii Eram Noi Amîndoi... de Mihai Eminescu

COPII ERAM NOI AMÎNDOI


Copii eram noi amîndoi,
Frate-meu și cu mine.
Din coji de nucă car cu boi
Făceam și înhămam la el
Culbeci bătrîni cu coarne.


Și el citea pe Robinson,
Mi-l povestea și mie ;
Eu zideam Turnul Vavilon
Din cărți de joc și mai spuneam
Și eu cîte-o prostie.


Adesea la scăldat mergeam
În ochiul de pădure,
La balta mare ajungeam
Și l-al ei mijloc înotam
La insula cea verde.



Din lut acolo am zidit,
Din stuful des și mare,
Cetate mîndră la privit,
Cu turnuri mari de tinichea,
Cu zid împresurată.



Și frare-mu ca împărat
Mi-a dat mie solie,
Să merg la broaște nempăcat,
Să-i chem la bătălie -
Să vedem cine-i mai tare.


 Și împăratul broaștelor,
C-un oacaca de fală,
Primul - porunci oștilor
Ca balta s-o răscoale.
Și am pornit război.



Vai ! multe broaște noi am prins
- Îmi pare chiar pe rege -
Și-n turnul negru le-am închis,
Din insula cea verde.
Spre sar-am făcut pace



Și drumul broaștelor le-am dat.
Săltau cu bucurie,
În balt-adînc s-au cufundat
Ca să nu mai revie.
Noi am pornit spre casă.



Atunci răsplata am cerut
Pentru a mele fapte -
Și frate-meu m-a desemnat
De rege-n miazănoapte
Peste popoare-ndiane.



Motanul alb era vistier,
Mîrzac cel chior ministru -
Cînd de la el eu leafa-mi cer,
El miaună sinistru.
Cordial i-am strîns eu laba.


Și împăratul milostiv
Mi-a dat și de soție
Pe fiica lui rîs lasciv
Și țapănă, nurlie,
Pe Tlantaqu-caputli.



Am mulțămit c-un umil semn,
-Drept mantie-o prostire -
M-a dus la-amanta mea de lemn,
În sfînta mănăstire,
Într-un cotlon de sobă.



Și ah ! și dragă-mi mai era !
Vorbeam blînd cu dînsa,
Dară ea nu-mi răspundea
Și de ciudă eu atunci
Am aruncat-o-n foc.


Și pe șură ne primblam
Peste stuf și paie
Și pe munți pe-nchipuiam.
Cu fiece bătaie
Mărșileam alături.



Și pe cap mi se îmfla
Casca de hîrtie.
O batistă într-un băț,
Steag de bătălie.
Cîntam : Trararah !



Ah ! v-ați dus visuri, v-ați dus !
Mort e al meu frate.
Nimeni ochii-i n-a închis
În străinătate -
Poate-s deschiși și-n groapă !



Dar ades într-al meu vis
Ochii mari albaștri
Luminează - un surîs
Din doi vineți aștri
Sufletu-mi trezește.



Eu ? Mai este inima-mi
Din copilărie ?

........................................................................................................

Ah ! îmi îmblă ades prin gînd
O cîntare veche.
Parcă-mi țiuie-aiurind
Dulce în ureche :
Lume, lume și iar lume !