Poezia Aeternitas de Octavian Goga

AETERNITAS


Pe boltă stele tremurate purced sfiala să-și aprindă,
Și ca o pasăre rănită se zbate biruitul soare ;
Noi stăm la mal uitați alături, cînd veșnica povestitoare
Nemărginirea ei și-o frînge în ochii tăi, ca-ntr-o oglindă.




Amurgu-și flutură-n albastru năframa cu argint țesătă,
Și tot mai rar își bate marea răsufletul domol de pace ;
Noi ocrotim atîta cîntec acum, cînd buza noastră tace,
Cînd mînile îngemănate se strîng și-și spun povestea mută.



Pribeag mi-e sufletul pe ape, și marea mi-e acum stăpînă,
Căci ne-am topit de mult visarea în uriașul piept de unde,
Ea ne-a-mpletit iubirea-n valuri, în depărtările afunde...
De-acuma, prinsă-n taina apei, nemuritoare-o să rămînă.




...Și ne vom stinge-ncet, femeie, ni-e scrisă moartea sub pleoape,
Dar va zîmbi întotdeauna senina veșniciei soră,
Va răsuna iubirea noastră în mîndra valurilor horă,
S-a legăna pe-aceleași unde, va plînge în aceleași ape.



Și poate-odată, într-o sară, tot ca acuma de albastră,
Cînd noi vom fi de mult țărînă, vor poposi doi inși la mare.
Neștiutori s-or prinde-n brațe, se vor strivi-n îmbrățișare
Și nu vor înțelege, bieții, că strîng la piept iubirea noastră.