ÎN FAȚA UNEI STATUI A SFÎNTULUI GHEORGHE
Într-o piață veche mi-e popasul.
Adast, să-mi uplu înc-odată ceasul
privind la o statuie de aramă,
rămasă-aci din veacuri de candoare.
O vrajă-n preajma ei mă cheamă.
E sfîntul care a purces călare
cu sulița bălaur să omoare.
Cînd sfîntul care s-a pornit prin cel coclaur
să-nfrunte - hotărît, dar fără ură -
primejdia, a îmbrăcat armură
lucrată-n ochiuri ca din solzi de saur.
Cine și cum îl învățase-anume
că-nvingătorul, dacă vrea să-nvingă,
e nevoit să semene cu-nvinsul ?
Cine i-a spus - lui, focului prin lume,
în zale de reptilă să se-ncingă ?
Sosit de undeva din dimineață
se bate-acum la blestemata gîrlă.
Cum seamănă în șea, luptînd cu brațul,
el însuși, Sfîntul Gheorghe, c-o șopîrlă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...