Poezia A,E,I,O,U de Tudor Arghezi

A,E,I,O,U



Să fac numărătoare.
Deschide palma-ntregă. dă-mi degetul cel mare.
Din celelalte patru, mai depărtat și sprinten
Și înfrățit cu ele, stă-n lăutari ca un pinten.
Cînd au cuprins de coadă securea ș-o-ncîrligă,
Se-ntoarce și le-ncinge, făcîndu-le verigă.
Îi zicem deget mare, dar nu e mai mare,
Ci pentru că le ține supuse-n ascultare.
El poartă-nsărcinarea, ca și căutătura,
Să-nfățișeze omul întreg și semnătura.
Din sumedenii  multe, de capete, nici el,
Nici chipul nu-s pe lume de două ori la fel.
De nu-nvățau să scrie, strămoșul și bunicul,
Ei iscăleau hrisovul cu-acela, cu buricul.
Al doilea din mînă e degetul ce-arată
Menirea de poruncă și pîra-n judecată.
Deosibește-n gloată, amènință și ceartă.
A scos în privește greșeala sau o iartă.
Cel din mijloc e martor nepăsător și poate
Să le ajute leneș pe celelalte toate.
E rece, întîrzie, pripelile-l ajung
Mai potolite, n-are voință și-i mai lung,
Și dezlegat de suflet și minte, are-nvăț
Să stea ca-ntre umbrele și pălării un băț.
Al patrulea iubește, părtaș la o solie
Să aibă logodită fecioară de soție.
Prinos de închinare la frumusețea smeadă,
El poartă o cătușe de aur drept dovadă.
La licărul din deget răspunde-n ochi scînteia
Pe care-au scăpărat-o surîsul și femeia.
Al cincilea, gingașul, mai micul, stă la coadă,
Smerit că n-are cine să caute să-l vadă.
Uitat cu cartea-n poală, virit în foi, pieziș,
I-ar strînge moale vîrful rapsodul pe furiș.
Mai are-o-nsărcinare de numai frumusețe :
Cînd îți ciocnești paharul la nunți să se răsfețe.
Mingîie-se piticul cu unghia de ceară
Ca solzul de plătică, de lin și albișoară,
Că primăvara-i pune, primit pe un fuior,
Cel mai aprins și galeș inel de mărțișor.