Poezia La Lemne de Nichita Stănescu

LA LEMNE




Iarna a prins în suflete altoi
Ne e frig ; pădurile cad peste noi !

Iată, pe dricul săniei abia de încap
șase, șapte coceni, cap la cap

Dar de-au venit gerurile cu grijania,
ne-am ars peste vetre gardul și sania

Ne e frig ; și pădurile cad peste noi !
Colonelul răcnește să dăm înapoi.

Cum să-ți mai tragi mîna de pe secure
cînd ea-i flămîndă de lemn, de pădure ?

Ne e frig, dar el răcnește să ne-ntoarcem acasă
Colonelului, ce-i pasă ?

Ne e frig. O copaie de mațe
în opinci, pe sub pași, dă să se-agațe

Inima a mînjit cu roșu ghuțușca.
Mai a dracului-i furca, nu pușca.