BRUMAR
În cumpănă cu tot ce-a fost, pe-o dîră de lumină,
Înaintăm prin foi, prin aur răvășit, prin brumă fină.
În neștire, ici și colo, mînile ne umblă
prin cupele de flori, prin cele de pe urmă.
De n-ar fi fost zădărnicit de-un crud brumar,
polenul ar mai fi putut să fie încă - jar.
Și umbrele ni le vedem, în spațiul fără prisăcar,
deodată nefiresc crescute printre lemne
în rariște căzînd, ca pe cadranul plin de semne
al unui ornic alb solar.
Albinele mai au o zi în toamnă, pe atar'
și-n coșnițele împletite din nuiele,
o zi mai au cînd trebuie să-nvețe
anevoioasă toată arta, meșteșugul mut
de a păstra-năuntru pentru ele
ardoarea verii ce-a trecut.
Ne sfîșie pe amîndoi un zumzet lung în aer falnic,
ne doare-albastrull. - La noapte-i ceasul hotărît
coroanele să, surd și dintr-odată,
din copaci, cutremurînd meridianele c-un jalnic
mulcom foșnet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...