Poezia Copil Din Flori de Tudor Arghezi

COPIL DIN FLORI




Erai o scamă-n haos, plutită la-ntîmplare.
Suflat de-o adiere ca dintr-un puf de floare.
Între-ndoieli trecute, uitări și presimțiri,
Ți s-a-mpletit ursita să ții de două firi.
Cînd ești ce nu fuseseși, cînd pari a fi și tu,
Și nentrerupt te cicatini între ba da și nu.
Încredințare dîrză o zi, și-o zi tăgadă,
În lupta ta cu tine ești unul și-o grămadă.
Acelorași cuvinte le dai alte-nțelesuri,
Eresuri în credință, credință în eresuri,
Și nu e de mirare că ești cum te arăți,
Cusut în lung, din creștet, din două jumătăți.
Căci toate ale tale  sînt gemene părechi,
Tălpi două, două brațe, două urechi ;
Dar cînd învălmășeala simțurilor te fură,
Ca să le spui trunchiate nu ai decît o gură.
Tu te deschizi ca ușa, lăuntru și-n afară,
Cobori și urci în tine ca printr-un turn o scară.
Ea singură scoboară și suie în spirală,
Ori că o umblă pasul, ori că rămîne goală.
Ești o făptură-ntreagă, te-ntrebi, sau de pripas ?
Ai căutat cu șoaptă din ce părinți te-ai tras,
Din oameni, din nenuferi, din șoimi ? Într-adevăr,
Tu te găsești cu vremea și semenii-n răspăr.
În viscole și gloată, fugar și dușmănit,
De cîte ori nădejdea de om nu ți-a murit !
De cîte ori n-ai plîns
Și zvîrcolit ca rîma te-ai înnodat și strîns !
Și te-ai ascunde iarăș. Ți-e frică ? Ți-e rușine ?
În liniștea, oprită ca un suspin de cine ?
Te scormoni toată vremea să afli, să-nțelegi.
Te-ncredințezi aproape, te răzvrătești și negi.
Îți mai lipsea din tihnă, în suferința minții,
Să cauți străbunia și să-și găsești părinșii.
De tînăr ești mai vîrstnic, mai trist, ca un bătrîn.
Eu știu ce-ți trebuise de-o vreme : un stăpîn.
Te-ai fi simțind cu tine mai viu și împăcat
Să te cunoști odraslă de zmeu sau de-mpărat ?
Din ce-mpărat și-anume din ce împărație,
Crezîndu-ți cuvenită coroana ei și ție ?
Destoinicia minții n-ar fi putut să iasă
Decît dintr-o-ntrupare domnească de mireasă?
În ce împărăție și-n ce fel de hotare
Stau scaunul și zmeul cu spada-n cingătoare ?
Și ți-ai aflat stăpînul și-obîrșia-n sfîrșit ?
Profeții dintr-o carte, citiși, te-au lămurit ?
Îngenunchiat pribeagul și dosădit în rugă
Se teme că e slobul și se dorește slugă ?
Nu-i scris măcar stăpînul ales de voie bună
Și sluga prietenie să ție împreună.